O noua viata pentru un hit mai vechi. Piesa "Ghita" a micutei Cleopatra Stratan a fost recantata de interpretii ucraineni Potap si Nastea Kamenskih. In versiunea lor piesa se numeste, in traducere "Noi anulam sfarsitul lumii". Melodia a urcat deja pe primele locuri in top-urile din Ucraina.
Noua piesa a duetului Potap Nastea Kamenski a fost lansata recent la radiourile din Ucraina si Rusia, iar acum cateva zile interpretii au filmat si un videoclip, pe care urmeaza sa-l lanseze in cateva zile. Chiar daca se numeste “Noi anulam sfarsitul lumii” si are alte cuvinte, melodia este cea din super-hitul “Ghita” al Cleopatrei Stratan.
Pavel Stratan a pastrat in secret suma pentru care a vandut piesa. El spune totusi ca a avut o neintelegere cu interpretii ucraineni.
"Initial era vorba ca eu voi figura ca autor al melodiei, insa cand piesa a fost lansata am descoperit ca la autori melodie scrie Potapenko si Stratan. Eu au explicat asta prin faptul ca melodia a fost schimbata partial, insa ea oricum ramane a mea”, a declarat interpretul pentru Pro TV.
Pavel Stratan spune ca dupa negocieri, s-a convenit ca el va ramane singurul autor al melodiei, desi onorariul primit de el va fi de 2 ori mai mic. Oricare ar fi relatiile dintre cele doua parti, se pare ca noua versiune a piesei “Ghita” are priza la public. Melodia a urcat deja pe primele locuri in top-urile muzicale din Ucraina, iar acum cucereste si piata din Rusia.
Piesa “Ghita” este cea care a consacrat-o pe Cleopatra Stratan, facand-o peste noapte vedeta. Melodia a intrat in primul album al micutei “La varsta de trei ani”, pentru care ea a primit Dublu disc de platina, inregistrand vanzari record.


