Incepe febra Eurovisionului. Cel putin in Moldova. Inscrierea concurentilor a inceput, iar pana acum s-au inregistrat deja 4 participanti. Nu se stie, insa, cine sunt. Organizatorii concursului national spun ca nu vor anunta numele pana la incheierea perioadei de inregistrare.
Incepe o noua batalie pentru dreptul de a reprezenta Moldova la Eurovision. Doritorii de a participa la concurs se pot inscrie deja in lista. Conditiile raman aceleasi: varsta participantilor mai mare de 16 ani, durata piesei de pana la 3 minute si un numar de maxim 6 persoane in scena. Organizatorii spun ca 4 concurenti deja si-au depus cererile de participare. Cine sunt acestia, insa, nu se stie. Organizatorii spun ca publicul va afla numele participantilor si va putea asculta piesele lor abia dupa 16 ianuarie, cand se va incheia inregistrarea.
Deocamdata organizatorii nu pot spune daca va avea loc doar finala concursului national sau si 2 semifinale, asa cum a fost anul trecut. La fel, ramane o enigma si bugetul concursului national.
Anul trecut la concursul national Eurovision s-au inscris peste 80 de participanti, un numar record. Revelatia preselectiei nationale a fost paznicul din Ungheni Pavel Turcu cu piesa «Imn Eurovision».
Un alt interpret care a starnit controverse a fost Sasha Bognibov. Spre deosebire de Pavel Turcu, insa, acesta nu a ajuns nici in semifinale.
Moldova va participa la Eurovision pentru a 7 oara consecutiv. Concursul va avea loc anul viitor la Dusseldorf, Germania, in perioada 10-14 mai.


