Va canta Jasmin si Carla\'s Dreams, se vor manca carnaciori gratis si va fi organizat un show aviatic de exceptie, la Orhei. Asta promite primarul Ilan Sor ca se va intampla de Ziua Independentei.

Condamnat in cazul fraudelor de la BEM, primarul de Orhei Ilan Sor anunta ca va da un concert de zile mari de Ziua Independentei. 

Programul manifestatiilor de la Orhei:

Programul oficial dedicat Zilei  Independentii R. Moldova va începe la ora 09.30 cu depuneri de flori si omagii la monumentul eroilor cazuti în razboiul de pe Nistru.

Inaugurarea oficiala a sarbatorii dedicata Zilei Independentei Republicii Moldova va fi una fastuoasa.

La ora 10.00, Primarul de Orhei, Ilan SOR, împreuna cu oaspetii si locuitorii orasului vor inaugura strada istorica Vasile Mahu, recent reconstruita si modernizata.

Tonul sarbatorii va fi dat de parada artistica, care în anul acesta, va fi organizat în mod deosebit.

Pe ritmuri de fanfara si orchestra cu zeci de instrumentisti, Primarul Ilan SOR si reprezentantii autoritatilor publice locale, însotiti de ansambluri artistice, colaboratorii de politie, echipe de salvatori, sportivi, membrii garzii populare, copii, dar si locuitori ai orasului vor porni în mars solemn spre monumentul Vasile LUPU.

La 27 august, centrul orasului Orhei  va fi transformat în casa mare, cu tarabe de gustari traditionale, iar vizitatorii vor putea savura delicii la preturi mai mici de doua ori decît în zilele obisnuite. Tot aici, iubitorii de arta vor putea admira expozitiile de arta si procura obiecte de mestesug confectionate de meseterii populari autohtoni.

Întreaga alee va fi ornamentata cu elemente traditionale într-un stil unic sarbatorii Zilei Independentei. Copiii vor avea parte de master-clasuri gratuite si vor participa la ateliere de creatie, unde vor confectiona diferite obiecte cu tematica sarbatorii. Pe scena din Piata Vasile Lupu vor urca ansambluri folclorice si colective artistice, care vor încinge sarbatoarea.

De Ziua Independentei, Primarul Ilan SOR le-a pregatit o surpriza originala locuitorilor orasului Orhei si oaspetilor prezenti. În premiera, va fi organizat un show aviatic de exceptie, la care vor participa cei mai buni piloti din România. Acestia vor surprinde spectatorii cu acrobatii aeriene uluitoare si demonstratii de elita.

Lacul Orhei, recent renovat va fi si el un centru de distractii sportive pentru cei prezenti la sarbatoare. Aici, pentru iubitorii de adrenalina vor fi desfasurate demonstratii si competitii de Windsurfing pe Lacul din Orhei. De asemenea, în zona de agrement vor fi desfasurate si alte competitii sportive.

Mai mult, toti cei prezenti la sarbatoare, vor fi serviti gratis cu traditionalii cârnaciori.

Parcul Ivanos va deveni un centru de moda, organizatorii au pregatit  o prezentare a vestimentatiei nationale, care va scoate în evidenta frumusetea portului popular.

Surprizele vor continua cu un concert grandios la care vor participa artisti autohtoni ca: Ionel Istrati, Ian Raiburg, Trupa Dulce Band, Igor Himici, Trupa Catharsis, Iuliana Beregoi si Vitalie Danii.

Invitatii speciali ai evenimentului sunt membrii trupei Carla's Dreams si interpreta Jasmin din Rusia. Sarbatoarea va culmina cu un show spectaculos de focuri de artificii.