Ionel Istrati are 20 de ani, este din Chisinau si i-a facut pe Smiley si pe Marius Moga sa se bata pentru el la show-ul "Vocea Romaniei".
Vorba vine, pentru ca Moga n-a mai apucat sa spuna mai nimic pentru a-l convinge sa vina in echipa lui. “N-am apucat sa spun nimic! Am obosit numai privindu-te”, i-a spus Moga la sfarsit.
Ionel n-a asteptat nicio secunda si imediat ce Smiley a spus “Doamne, de cand astept un cantaret care sa stie sa cante in rusa!” a si inceput sa cante un refren in rusa.
Apoi a facut si o demonstratie live ca stie sa cante in romana si era cat pe ce sa plece de pe scena fara sa spuna in echipa carui antrenor si-ar dori sa fie, daca nu ii atragea cineva atentia. “Il aleg pe Smiley, pentru ca el a apasat primul pe buton”, a spus foarte spontan Ionel.
Interpretul a cantat si o serenada dedicata Loredanei. La final, atat artista cat si Horia Brenciu s-au intristat ca nu s-au intors pentru a-l alege in echipele lor: "Tocmai cand am vrut sa apas butonul, ai terminat de cantat", i-a spus Loredana, "Imi pare rau ca nu am apasat pe buton", a adaugat Horia Brenciu.


