Un moldovean a întors toate cele cinci scaune de la „Vocea României” și a declanșat o adevărată bătălie între antrenori. Ion Donciu i-a cucerit pe toți cu vocea sa, iar după prestație fiecare a încercat să-l convingă să-i aleagă echipa. Irina Rimes a fost prima care s-a întors, însă Horia Brenciu a venit cu o ofertă care l-a lăsat fără replică.
Moldoveanul Ion Donciu a adus jazzul pe scena de la „Vocea României”, unde a interpretat piesa „Spider-Man”. Tânărul de 21 de ani a cucerit publicul nu doar cu vocea, ci și cu o demonstrație la saxofon.
Originar din Republica Moldova și pasionat de jazz, Ion Donciu i-a cucerit pe antrenori încă din primele secunde. Când toate cele cinci scaune s-au întors, fiecare a încercat să-l convingă pe moldovean să-și aleagă echipa.
Theo ROSE, ANTRENOR: „Ai fost foarte bun! E curios cum niște oameni atât de tineri cântă muzică atât de veche și o simt atât de bine și atât de autentic.”
SMILEY, ANTRENOR: „Eu recunosc că m-am întors pentru piesă. Mi-a plăcut foarte tare curajul de a cânta o piesă de genul ăsta.”
Horia Brenciu a venit însă cu o ofertă care a schimbat jocul. I-a spus lui Ion că îl vrea în competiție, dar și în propria orchestră.
Horia BRENCIU, ANTRENOR: „Ai un timbru fermecător! (...) Ai o mișcare frumoasă de scenă. Vreau să te invit oficial în trupa mea.”
Propunerea lui Horia a încins și mai mult spiritele. Tudor a încercat să-l convingă pe Ion că drumul lui este unul solo, însă decizia finală i-a aparținut moldoveanului.
„Cel mai bine o să mă simt cu Theo și Horia.”
Ion Donciu a ales să meargă mai departe în echipa formată din Theo Rose și Horia Brenciu.

