Astfel, deja al patrulea an la rand acest trofeu ii revine unei pelicule din seria «Amurg». Totusi, cele mai multe premii le-a cules lungmetrajul «Jocurile foamei». Ceremonia a avut loc aseara intr-un amfiteatru din Los Angeles.


Lungmetrajul postapocaliptic "Jocurile foamei" a fost marele castigator la gala MTV Movie Awards 2012, obtinand patru premii, inclusiv pentru cea mai buna interpretare masculina si feminina.

Totusi, trofeul pentru cel mai bun film al anului i-a revenit unei pelicule din seria "Amurg", in urma voturilor online. Premiul nu este o noutate pentru echipa filmului, care castiga trofeul deja al patrulea an consecutiv. 


Actorul american Johnny Depp a fost recompensat cu un premiu pentru contributia deosebita adusa industriei cinematografice in ultimii 20 de ani. Starul din "Piratii din Caraibe" si-a aratat si talentul de chitarist.


Premiile MTV Movie includ si cateva categorii mai delicate. Astfel, actrita Jennifer Aniston a primit trofeul pentru cea mai buna ticaloasa, iar premiul pentru cel mai bun sarut le-a revenit actorilor principali din seria "Twilight" - Kristen Stewart si Robert Pattinson.

Gala MTV Movie Awards este o buna platforma de lansare pentru multe dintre filmele produse la Hollywood.