Top modelul britanic Naomi Campbell si-a exersat abilitatile de jurnalist pentru editia britanica a revistei GQ, unde i-a luat un interviu premierului rus Vladimir Putin.
Interviul, care apare in acelasi numar al revistei in care Naomi Campbell pozeaza goala pe coperta, evidentiaza simpatia modelului fata de premierul rus, caruia ii pune intrebari despre forma sa fizica si despre pasiunile sale.
"Naomi Campbell: Sunteti intr-o forma fizica foarte buna. Cum va mentineti?
Vladimir Putin: Probabil la fel ca tine.
Naomi Campbell: De fapt, nu fac exercitii atat de des cat mi-as dori, dar cred ca mintea si corpul sanatoase ma mentin in forma.
Vladimir Putin: Exact, ti-ai raspuns singura la intrebare.", se arata in interviul luat de Naomi Campbell.
La intrebarea referitoare la femeile care au pozat intr-un calendar special pentru a-l critica, Vladimir Putin a declarat ca in aproape orice tara este la moda sa fie criticati liderii.
"Fetele din calendarul erotic au fost curajoase si nu sunt speriate. Ca studente la jurnalism, ele stiau ce se putea intampla dupa ce pozau in calendar, dar nu au dat inapoi. Sincer, asta mi-a placut cel mai mult", a declarat Putin.
Naomi Campbell l-a mai intrebat pe primul ministru rus despre sentimentul intalnirii fata in fata cu un tigru.
"M-am simtit bine, insa nu toti colegii mei rusi s-au simtit asa", a spus Putin.
Printre alte intrebari adresate de modelul britanic lui Vladimir Putin se numara cele legate de stilul sau de inot, impresia creata motociclistilor de aparitia sa la un festival conducand un Harley-Davidson si despre implicarea sa in campaniile de salvare a tigrilor.
Aceasta nu este prima data cand modelul isi arata talentul jurnalistic. La inceputul acestui an, Naomi i-a luat un interviu presedintelui venezuelean Hugo Chavez.