La concursul de miss organizat de o scoala internat din Chisinau una dintre participante a adormit. Este vorba despre o fetita in varsta de 2 ani. In total pentru titlul de miss si mister au luptat 10 copii, iar castigatorii s-au ales cu o vacanta la mare.

Toti micutii au avut de trecut trei probe. La prima dintre ele, cea mai mica participanta, in varsta de 2 ani,  si partenerul sau care are 4 ani, au facut sala sa rada

La urmatoarea proba participantii au purtat costume de carnaval. Aici cei 10 micuti au incercat sa defileze ca niste adevarate modele.

La a treia proba, a costumelor de primavara, au ramas doar 9 concurenti si asta pentru ca cea mai mica participanta a adormit.

La eveniment au venit si cativa cantareti autohtoni.

In pauza dintre probe, publicul a admirat o prezentare a rochiilor de mireasa.

Evenimentul a avut loc intr-un local luxos din capitala si a fost organizat de un ONG. Castigatorii s-au ales cu o vacanta pe litoralul Marii Negre pentru trei zile.