Veselie mare pe strazile din Belgrad, unde sute de Mosi Craciun si Craciunite au luat parte la o intrecere unica in estul Europei. De la cei mai tineri, pana la cei mai batrani, mosii au participat la o cursa de alergare organizata in scopuri caritabile.

Doua mii de persoane deghizate in Mos Craciun au alergat prin capitala Belgrad. Unii participanti au venit costumati de-acasa, iar altii au primit costume de la organizatori. La eveniment au participat atat sportivi  cat si dornici de senzatii noi.


Cursa a fost una caritabila, la care s-au adunat bani. Suma, despre care organizatorii nu au vrut sa ofere detalii va fi donata unui spital de copii din Belgrad, pentru tratarea epidermolizei buloase - o boala de piele. Curse de alergari cu Mos Craciun s-au organizat in aceasta perioada in toata lumea. In premiera un astfel de maraton a avut loc si la Chisinau.