Din nou tensiune la Eurovision national, dupa ce s-a incheiat prima etapa a preselectiei. Cele 60 de piese si cei 24 de interpreti au fost alesi, insa multi au ramas nemultumiti. Unii artisti s-au pomenit in afara concursului, in timp ce piesele lor au fost acceptate si urmeaza sa fie cantate de alti interpreti.

Tanarul interpret Samir s-a inscris la concurs pentru a doua oara si special pentru asta a compus o piesa cu care credea sa cucereasca Europa, insa ghinion, cantecul a trecut insa el ca voce nu.

Samir spune ca probabil isi va retrage piesa din concurs intrucat a inceput sa filmeze si un videoclip la ea.

Nici cei care s-au calificat in etapa urmatoare nu stiu exact ce au de facut. Ei spun ca nu le-au fost explicate  conditiile.

Si interpreta Dara, care s-a inscris doar ca interpreta spune ca s-ar putea retrage daca nu se va gasi pentru ea o piesa potrivita.

Cel mai greu le-a venit juratilor. Ei au avut de ascultat 175 de piese intr-o zi. Unii spun ca si lor regulamentul li s-a parut un pic ciudat, dar nu au putut face nimic si s-au conformat.

Etapa finala a preselectiei nationale va avea loc la inceputul lunii martie.