Concurentii si-au ascutit cutitele, au pregatit polonicele si sunt gata sa se bata in farfurii pentru a castiga titlul de Masterchef. Noul sezon " MasterChef" a inceput cu preparate surprinzatoare, aplaudate sau aruncate la gunoi. Pentru prima data un concurent i-a facut pe jurati sa lacrimeze.

Rares Calota, de 25 de ani, din Bucuresti, se arata sigur ca el va fi urmatorul MasterChef. Acesta a slabit 30 de kilograme in doar sase luni si s-a apucat de gatit tocmai ca sa inceapa sa manance sanatos.

Tanarul, care cantarea la un moment dat 105 kilograme, a pregatit un portofel de piept de pui si spanac si le-a spus celor trei jurati ca nu a venit la concurs pentru bani. A primit trei de DA.

Si daca unii au facut orice ca sa-i convinga pe chefi sa-i accepte in concurs, Dorin Stan, in varsta de 45 de ani, a primit sortul pentru simplitate si sinceritate. Somerul glumet si energic care si-a pierdut doua degete in tinerete, in urma unui accident la locul de munca, a facut istorie la „MasterChef“, intrucat Sorin Bontea a plans. Prajitura cu bulion, gem, gris si faina le-a trezit bucatarilor chefi emotiile copilariei traite in comunism.


Cornelia s-a calificat fara ca toti profesorii sa-i testeze combinatia de ingrediente. Medicul specialist in psihoterapie a gatit o rulada de curcan pentru care a primit sortul de la Sorin Botea, singurul care a gustat preparatul.

Desigur, nu au lipsit nici momentele penibile. Chefii au injurat si au aruncat farfuriile cand meniurile nu au fost comestibile. Suparata, o tanara a plecat din bucatarie spunand ca juratul Scarlatescu este un nesimtit.

Asa cum, probabil, multi se asteptau, la preselectii au existat si multe preparate care au ajuns direct la  gunoi, insotite de critici acide. 

Marele premiu la cea de-a patra editie a competitiei este de 50 de mii de euro.