Preturile la peste 400 de titluri de medicamente, unele dintre ele de prima necesitate, au crescut. Producatorii locali motiveaza scumpirea prin cresterea costurilor de productie. Anuntul a fost facut dupa sedinta Comisiei de control a medicamentelor, desfasurata cu usile inchise, la Guvern.


In aceasta farmacie circa 20 de tipuri de medicamente s-au scumpit, iar administratia spune ca va fi nevoita sa renunte la unele produse autohtone deoarece sunt scumpe.

Autoritatile spun ca preturile au crescut la peste 400 de feluri de medicamente produse in Moldova din cauza ca au crescut costurile de productie.

Cel putin cinci producatori autohtoni din 19 au declarat pentru Pro Tv ca nu au operat majorari de preturi. La randul sau, ministrul Sanatatii sustine ca, de fapt, s-a produs un haos. Potrivit lui, producatorii locali au inclus si TVA-ul in catalogul national de preturi, de aceea preturile sunt cu 8 la suta mai mari. El da asigurari ca pana la sfarsitul saptamanii medicamentele vor fi reevaluate si vom afla exact ce s-a intamplat. Totusi si produse farmaceutice de import s-au scumpit, desi guvernul a promis ieftinirea acestora.

Pe parcursul lunii ianuarie in catalogul national de preturi, creat pentru micsorarea preturilor la medicamente, au fost incluse cu o mie de denumiri mai putine decat in nomenclatorul de stat. Autoritatile au promis anul trecut ca produsele farmaceuticele se vor ieftini in medie cu 30 la suta.