Chisinaul va negocia cu Moscova o noua lista a companiilor abilitate cu exportul fructelor si legumelor pe piata rusa. Anuntul a fost facut de catre ministrul Agriculturii, care spune ca restrictiile au fost aplicate ca urmare a unor neintelegeri, admise de partea rusa. Oficialul mai spune ca Moscova a acceptat renegocierea listei de exportatori.


Ministerul Agriculturii afirma ca va incerca largirea listei de exportatori admisi pe piata rusa, dar restrictiile vor fi mentinute pentru
productia cu un nivel ridicat de pesticide si nitrati.

La inceputul saptamanii, Serviciul fitosanitar rus a prezentat o lista cu doar 33 de companii care pot exporta legume si fructe in Rusia, in timp ce alte peste 130 de firme au primit interdictii. Doar una dintre companiile acceptate, exporta in cantitati mari, restul fiind intreprinderi mici si necunoscute. Multe au un singur fondator, motiv pentru care presa a speculat ca lista ar fi fost intocmita la Chisinau si nu la Moscova.

Totodata, premierul Vlad Filat a declarat ca i-a solicitat interventia omologului sau rus Vladimir Putin in problema exporturilor. Pana acum, aproximativ o treime din exporturile de fructe si legume ale Republicii Moldova au avut ca destinatie piata rusa.