Creditele se vor scumpi în următoarele săptămâni. Banca Națională a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9 la sută, în încercarea de a ține inflația sub control, după ce aceasta a ajuns în august la aproape 7 la sută. Economiștii avertizează însă că măsura va face împrumuturile noi mai scumpe și ar putea frâna consumul și investițiile.
Marin GOSPODARENCO, DIRECTOR AL CENTRULUI ANALITIC ECONOMICA: „Banca Națională intenționat majorează rata de bază la 9% ca să mențină inflația în frîu. EI prognozează o inflație de 9.2 procente la sfîrșitul trimestrului patru. De aceea vor sa reducă consumul populației și investițiilor. Banca Națională cu aceste 9% va stopa și mai mult dezvoltarea economică a Republicii Moldova."
BNM spune că decizia a fost luată din cauza creșterii prețurilor și a cererii interne. Prin această măsură, banca centrală vrea să țină inflația sub control și să încurajeze oamenii să economisească.
Marin GOSPODARENCO, DIRECTOR AL CENTRULUI ANALITIC ECONOMICA: „Ce înseamnă asta pentru noi? În primul rînd ratele creditelor se vor majora. Nu va fi majorarea mîine poimîne, urmează majorarea în 3-4 săptămîni. Creditele noi vor fi mai scumpe. Așa că nu recomand cetățenilor să se împrumute acum la bancă sau în lunile viitoare. Trebuie să fim precauți mai ales la creditele de consum. Nu ne trebuie acum telefoane noi, televizoare noi, frigidere noi.”
Inflația anuală a ajuns în august la 6,96 la sută, în creștere cu 0,62 puncte procentuale față de luna precedentă și peste limita superioară a intervalului stabilit de banca centrală. Totodată, BNM menționează că evoluția inflației a fost mai redusă decât cea anticipată în Raportul asupra inflației din august. Unul dintre factorii indicați este întârzierea ajustării tarifului pentru gazul natural, care a determinat o evoluție mai scăzută a prețurilor reglementate.

