Asa-zisa amnistie fiscala s-a finalizat deja de aproape doua luni, dar autoritatile nu se grabesc sa raporteze despre rezultate. Datele Fiscului si ale Ministerului Finantelor arata ca acestea nu sunt deloc spectaculoase. Ba chiar infime, in comparatie cu sumele vehiculate de unii experti si politicieni.
Astfel în ianuarie-februarie 2019, adică până la expirarea termenului limită, veniturile bugetului de stat din taxa de la declararea voluntară a mijloacelor bănești au fost de doar 874.100 de lei. La acestea putem plusa suma de 26.400 lei încasată din aceeaşi taxă pe parcursul anului trecut.
Câteva milioane în loc de miliarde
În consecinţă, din declararea voluntară a banilor la bugetul de stat s-au încasat în total ceva mai mult de 900.000 de lei. O asemenea taxă ar rezulta din declararea voluntară doar a unor sume de doar 15 milioane de lei.
Alte 69.600 de lei au fost încasate din taxa de declarare voluntară a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare a bunurilor imobiliare/mijloacelor de transport.
Circa 30.000 de lei au provenit din taxa de la declararea voluntară a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a cotelor-părți din întreprinderi, iar 93.600 lei - din taxa de declarare voluntara a diferenţelor pozitive rezultate din reevaluarea bunurilor imobiliare/mijloacelor de transport.
În total potrivit datelor Fiscului s-au acumulat aproximativ 1,1 milioane de lei. Nici vorbă de legalizare a miliarde de lei, cum se vehicula şi se mai vehiculează în rândul unor experţi şi ale unor autorităţi.
Am încercat să aflăm de la autorităţi numărul persoanelor care s-au folosit de oportunitatea de a declara voluntar bunurile şi banii, dar am primit refuz motivat.
"Din păcate, suntem constrânși de prevederile art.16 alin.(9) din Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr.180/2018 de a prezenta informații la subiectul în cauză.


