Daca recesiunea se poate redresa cu bani, niciun imprumut extern nu se intrevede la orizont pentru a scoate din insolventa planeta noastra. Guvernele lumii, tot mai preocupate sa ia masuri urgente pentru salvarea sistemului bancar mondial, tocmai au fost avertizate ca nu va exista niciun bailout daca va aparea o criza in sistemul climatic al Pamantului.

Seful Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), Angel Gurria, va tine astazi un discurs in timpul caruia multa lume se asteapta sa critice statele care nu au reusit sa isi reduca emisiile de carbon, scrie BBC.  

Angel Gurria va aborda problemele schimbarii climatice, investitiilor si politicilor energetice, in cadrul unei reuniuni organizate impreuna cu London School of Economics si Asociatia investitorilor si pietelor climaterice  (CMIA).

Seful OCDE va vorbi despre faptul ca amenintarile climatice sunt mult mai clare decat au fost semnele premergatoare crizei economice.  

Discursul vine intr-un moment in care cotidianul The Independent scrie ca George Osborne, cancelarul Marii Britanii, este pe cale sa respinga recomandarile primite de la consilierii guvernamentali si sa acorde mai putina atentie diminuarii efectelor incalzirii globale, lucru ce pune si mai mult paie pe foc.  

Ar mai fi stat cu mainile in san liiderii care supravegheaza sistemele financiare ce au dus la dezastrul economic, daca ar fi stiut ce urmeaza sa se intampla, se intreaba Angel Gurria.

"Spre deosebire de cazul crizei financiare, nu avem nicio optiune de bailout in maneca pentru clima", scrie in discursul sefului OECD. "Si, lasandu-i la o parte pe sceptici, nivelul nostru de intelegere asupra acestui risc este mult mai dezvoltat decat a fost al vostru in cazul celui financiar, de dinainte de criza", adauga Gurria.  

O sursa din interiorul organizatiei a confirmat pentru BBC ca discursul va fi indreptat in special catre acele tari care nu au reusit sa rezolve probleme emisiilor de carbon sau catre cele care si-au asumat inceperea unor actiuni in acest sens, iar acum dau inapoi. 

Angel Gurria va atentiona si asupra politicilor prost concepute.   

In Marea Britanie, spre exemplu, firmele care folosesc energie regenerabila sunt sustinute pe termen scurt, dar investitiile pe termen lung sunt in continuare nesigure. Conservatorii vor sa renunte oricum la targeturile privind nivelul de dioxid de carbon pe care tara si le propusese pana in 2030, sustinand ca mentinerea acestora va reduce competitivitatea.  

Curios este ca tocmai natiunile bogate, pentru ca se afla in lupta de iesire din recesiune, sunt cele care se misca cel mai greu in adoptarea unor politici climatice mai bune. Marile economii ale lumii se scuza, spunand ca au nevoie sa treaca peste anumite limite ca sa isi poata reveni financiar si sa scoata populatia din saracie. Pe termen lung insa, tocmai acesti oameni vor avea de suferit de pe urma schimbarilor la care supunem de buna voie Planeta, iar costurile ni se vor intoarce inzecit.