Nu cu mult timp in urma, Apple se afla in mijlocul unui scandal din cauza ca o femeie din China a murit electrocutata din cauza unei defectiuni la un incarcator contrafacut de iPhone. Daca pana acum compania din Cupertino prefera sa treaca sub tacere acest tip de criza, mai nou americanii s-au gandit ca ar putea intoarce incidentul in favoarea lor.
In cazul hartilor Apple, care au fost o dezamagire pe linie, compania a preferat sa nu reactioneze imediat la critici si abia dupa un timp sa isi ceara scuze. Dar intre timp lucrurile s-au mai schimbat, iar Tim Cook a adoptat o noua strategie, cel putin cu privire la incidentul fatal din China.
Nu mai devreme de luna trecuta, Ma Ailun a murit prin electrocutare si, o saptamana mai tarziu de la incident, un alt asiatic, Wu Jian, a ajuns in coma din aceeasi cauza.
Raspunsul Apple la criza creata a fost unul surprinzator. Compania a creat un program de buyback pentru incarcatoarele de iPhone contrafacute. Astfel, pana pe 18 octombrie, Apple se ofera sa primeasca orice incarcator compatibil iPhone, iPod si ipad, care nu este facut de companie sau de service-urile autorizate ale acesteia, vanzandu-i in schimb clientului un adaptor USB original pentru suma de 10 dolari, adica la jumatate fata de pretul obisnuit.
Oamenii vor trebui sa aduca gadgeturile Apple, ca sa le dovedeasca autenticitatea si nu vor putea primi mai mult de un incarcator la reducere pentru fiecare device in parte.
Prin aceasta miscare, Apple reuseste sa se absolve de orice vina in cazul in care alte incarcatoare conectate la dispozitivele sale functioneaza defectuos.
Daca ar fi continuat sa tina incidentul sub tacere, asa cum a mai procedat in trecut, firma ar fi putut fi acuzata ca isi vinde incarcatoarele la preturi mult prea mari, ceea ce ii face pe oameni sa apeleze la produse contrafacute. In acest fel, compania isi delimiteaza marfa ca fiind singura de top si, mai ales, continua sa faca profit, in ciuda reducerii de 50%.
Bloggerul Ken Shirriff, care a analizat in detaliu incarcatoarele de iPhone, spune ca Apple foloseste componente care costa cu doar un dolar mai mult decat cele folosite de Samsung. In schimb, incarcatoarele sud-coreenilor se vand cu preturi cuprinse intre 6 si 10 dolari, asa ca diferenta mare de pret ceruta de americani este nejustificata.
Oferta Apple va atrage de asemenea mai multi clienti in magazine. Acestia pot veni sa isi schimbe incarcatorul, dar, odata ajunsi la fata locului, ar putea pleca acasa cu mai mult de un produs, o carcasa de smartphone sau chiar un televizor ori un MacBook Pro.
Potrivit analistului Horace Dediu, de la Asymco, compania a incasat in pimul trimestru cate 57,60 dolari, in medie, din partea fiecarui client care a calcat pragul unui Apple Store.
Asa cum a notat si un comentator pe pagina portalului de socializare Sina Weibo, miscarea Apple este una calculata: “Programul salveaza reputatia brandului, aducand in acelasi timp profit”.


