Milioane de lei au fost cheltuiti ilegal de catre fosta administratie a Moldsilva. Concluzia apare intr-un raport al Curtii de Conturi care a verificat activitatea intreprinderii. Banii s-au folosit pentru procurarea de autoturisme de lux, acordarea de prime angajatilor sau repararea gardurilor si a drumurilor din satul fostului director. Acesta este acum deputat PCRM. Procuratura Generala urmeaza sa decida daca va lua masuri impotriva fostei administratii.
In paduri s-au construit in mod ilegal supermarketuri, iar angajatii din silvicultura au primit masini de lux, pentru care s-a cheltuit jumatate de milion de lei din banii statului. Neregulile au fost depistate in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi. Localitatea Alexandresti din raionul Rascani, de unde provine fostul director Moldsilva, Anatol Popusoi, a fost privilegiat. Satul a primit un ajutor de circa 1 milion de lei.
Anatol Papusoi, in prezent deputat comunist, nu a fost de gasit pentru a comenta acuzatiile care i se aduc. Acelasi raport mai precizeaza ca cele mai multe incalcari au fost depistate la intreprinderile silvice din Orhei, Hancesti si Nisporeni. La Hancesti, de exemplu, copaci defrisati in valoare de jumatate de milion de lei au fost lasati sa putrezeasca, mentioneaza raportul. Seful directiei finante “Moldsilva” a refuzat sa faca orice fel de comentarii pe marginea concluziilor.
Raportul Curtii de Conturi mai precizeaza ca si actualul parlamentar comunist Violeta Ivanov, fost ministru al mediului, ar fi cheltuit in mod ilegal circa 10 mln de lei din fondul ecologic. La randul sau, Violeta Ivanov a calificat concluziile raportului ca fiind aberatii. Curtea de Conturi urmeaza sa prezinte raportul Guvernului, Procuraturii si Centrului anticoruptie.


