Incepand cu anul viitor, consumatorii ar putea plati o taxa pe valoare adaugata mai mare cu 33 la suta. Asta propune Ministerul Finantelor, care vrea sa mareasca incasarile la buget. Desi ministrul Finantelor da asigurari ca moldovenii nu vor plati mai mult pentru gaz, un simplu calcul demonstreaza contrariul.
Desi ministrul Veaceslav Negruta afirma ca oamenii nu vor plati mai mult, ei nu vor plati nici mai putin, asa cum ar fi trebuit.
Astfel, un simplu calcul arata ca datoria fata de GazProm care va fi scoasa din tarif este de 4 dolari pentru mia de metri cubi. Impozitul majorat cu 33% va constitui insa 8 dolari pentru mia de metri cubi de gaz.
Situatia devine incerta si in conditiile in care nu se stie care va fi pretul gazului dupa 1 iunie. Pana atunci, autoritatile de la Chisinau trebuie sa semneze un nou contract cu GazProm. Majorarea TVA la gaz va aduce in bugetul statului venituri suplimentare de 100 de milioane de lei, iar masura a fost convenita cu Fondul Monetar International.
Deocamdata, propunerea Ministerului Finantelor ramane la nivel de intentie. Ea va fi aplicata daca deputatii o vor vota. Acum cateva zile, tot pentru acumulari suplimentare la buget, guvernul si cei de la FMI au decis sa permita legalizarea masinilor mai vechi de sapte ani si introducerea impozitului de 20 la suta pentru agricultori, cu restituire ulterioara.


