În anul 2019 veniturile bugetului de stat vor constitui 40,63 miliarde lei, iar cheltuielile - 46,34 miliarde lei. În consecinţă deficitul bugetar va constitui 5,7 miliarde lei, a decis Parlamentul, care a aprobat în prima lectură, în ședința plenară din 31 iulie, proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru 2019.
Documentul prevede o diminuare semnificativă a veniturilor planificate - cu peste 1,49 miliarde lei, în timp ce a cheltuielilor - cu 1,33 miliarde lei, respectiv va avea loc o majorare a deficitului aprobat a bugetului de stat cu 164,6 milioane lei.
Veniturile din accizele la ţigări scad cu peste 413 milioane lei
Ministerul Finanțelor a estimat care vor fi domeniile ce vor aduce cele mai semnificative diminuări de venituri.
Cea mai semnificativă reducere este la accize – cu 435,2 milioane lei, dintre care 67,8 milioane lei la mărfurile produse în ţară şi 362,4 milioane lei la cele din import. Partea leului, circa 95% din reducere revine încasărilor din accizele la produsele din tutun, care se datorează diminuării cu aproape 20% a volumului ţigărilor importate sau produse - de la 4 miliarde bucăţi la 3,3 miliarde bucăţi.
O scădere cu 421,6 milioane lei se va atesta la impozitul pe venitul persoanelor juridice. În special ca urmare a faptului că unele întreprinderi din sectorul energetic au finalizat anul 2018 cu pierderi, respectiv nu vor fi plătitori ai impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător.
Nici-un ban din recuperarea bunurilor infracţionale
Alte 419 milioane lei nu vor intra în buget de la recuperarea bunurilor infracţionale indisponibilizate prin hotărârea judecătorească definitivă încasate la bugetul de stat.