Leul a mai pierdut si azi din valoare, iar euro si dolarul se pastreaza la inaltime. S-au inregistrat noi cotatii record, care ii descurajeaza tot mai mult pe moldoveni, in special pe cei care au de platit rate in valuta. Maine, dolarul va continua sa creasca, insa moneda europeana bate un pic in retragere.
Fara mari cunostinte in economie, satenii din Peresecina stiu clar ca leul in scadere le va aduce o viata mai grea.
"Se scumpeste totul".
"Energia electrica".
Practic din doua parti sunt loviti moldovenii care muncesc in Rusia: si rubla, dar si leul trec prin momente deloc usoare.
"Eu daca inainte schimbam 1000 de euro, dar acum 500 de euro. Nu ne mai putem permite."
Favorizati de actualul curs valutar sunt in acest moment exportatorii, dar si persoanele care primesc salarii in valuta sau primesc bani de la rudele din afara tarii.
"Sotul este peste hotare, e mult mai bine."
"Acum putem sa cumparam mai mult".
"Eu sunt sofer si primesc in euro, dar ma gandesc ca e rau pentru tara."
Anisoara LOGHIN, REPORTER PRO TV: "Banca Nationala a pus in ultimele zile pe piata circa 40 de milioane de dolari, fiind prima interventie din acest an. Totusi, aceasta miscare a autoritatilor nu a reusit sa opreasca deprecierea leului."
Pentru astazi, autoritatile au stabilit un curs oficial de 16 lei si 66 de bani pentru un dolar si de 19 lei si 48 de bani pentru un euro.
Alexandru FALÄ‚, EXPERT "EXPERT-GRUP": "Aceasta interventie a bancii nu i-a permis sa scada si mai mult."
La casele de schimb valutar, moneda europeana a ajuns astazi pana la 20 de lei si 10 de bani, iar cea americana pana la 17 lei si 20 de bani. Autoritatile au declarat anterior ca motivele devalorizarii monedei nationale sunt caderea rublei, situatia in regiune, dar si o economie in crestere a Statelor Unite. Totusi, expertii admit ca sunt si anumite miscari interne.
Alexandru FALÄ‚, EXPERT "EXPERT-GRUP": "O ipoteza ar fi ca au existat anumite tranzactii pe piata, despre care nu se stie."
Intre timp, internautii au inceput deja sa faca haz pe seama leului. Intr-o imagine aparuta pe o retea de socializare, o bancnota de 20 de lei apare sub denumirea de un euro. Ieri, furnizorul de curent a anuntat ca a trimis o solicitare de majorare a tarifului la energia electrica la Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica, iar medicamentele s-au scumpit deja.

