Moldtelecom a fost obligat sa-si sisteze majorarile la abonamente planificate pentru 1 martie. Nu de premierul Vlad Filat sau de ministrul Economiei, Valeriu Lazar, caruia premeirul i-a cerut printr-o scrisoare sa intervina. Sistarea a fost impusa de Agentia pentru Protectia Concurentei. Astazi, problema tarifelor a fost discutata intr-o sedinta publica la Ministerul Economiei.


Pana la urma, raspunsul ministrului Economiei a fost o scrisoare. Epistola a fost transmisa secretariatului guvernului chiar in timpul sedintei publice condusa de Valeriu Lazar, lucru criticat de consilierul primului ministru.

Desi nu au fost invitati, la sedinta au venit si apropiatii premierului. Este vorba de seful Comisiei Parlamentare pentru Economie, Veaceslav Ionita, secretarul general al Executivului, Victor Bodiu si purtatorul de cuvant Igor Volnitchi.

Potrivit directorului Moldtelecom tarifele la abonamente trebuie schimbate. Si asta pentru ca ele aduc pierderi de peste 200 de milioane de lei si nu mai pot fi compensate din contul convorbirilor internationale.

Dupa dezbateri de mai bine de o ora, ministrul Lazar a anuntat ca nu poate interveni pe langa Moldtelecom pentru a sista scumpirile asa cum ii ceruse premierul.

Daca vor fi sau nu majorate abonamentele de la 1 martie a raspuns intr-un final Agentia antimonopol. Intr-un comunicat de presa institutia a anuntat ca sisteaza schimbarea tarifelor la Moldtelecom.