Vinul moldovenesc este bun de vopsit gardurile. Este constatarea serviciului sanitar rus, Rospotrebnadzor, care a blocat in frontiera inca un lot de cateva mii de litri de la cel putin trei intreprinderi vinicole.
Vinificatorii moldoveni se tem ca au de-a face cu un nou embargou, aplicat pe motive politice. Ei spun ca aceasta este reactia Rusiei la decretul lui Mihai Ghimpu privind comemorarea victimelor ocupatiei sovetice.
Cel putin 40 de autocisterne cu vin moldovenesc stau acum blocate la vama rusa. Seful Rospotrebnadzor, Ghenadie Oniscenco, a declarat astazi ca vinul moldovenesc contine pesticide si alte substante periculoase pentru sanatate. Oniscenco a acuzat Guvernul Filat de incompetenta deoarece nu poate controla acest lucru.
Potrivit lui Oniscenko, "vinul nu poate fi consumat nici pe teritoriul Rusiei, nici in afara tarii. Ca marfa nu mai prezinta niciun interes. Poate fi folosit in alte scopuri - pentru vopsit garduri."
Ministrul Agriculturii spune ca nu a fost informat oficial despre blocarea vinului si ca autoritatile mentin situatia sub control.
Cu totul alta este parerea vinificatorilor, insa, care se tem de un nou embargou din partea Rusiei.
Unii dintre vinificatori sustin ca Rospotrebnadzorul a impus noile restrictii ca urmare a decretului lui Mihai Ghimpu, care a desemnat ziua de 28 iunie drept zi a ocupatiei sovetice.
De la inceputul anului, Rusia a mai blocat trei loturi de vin moldovenesc, motivand ca acesta contine pesticide. Cantitatea blocata in ultima saptamana este mult mai mare, fiind estimata la peste 80 de autocisterne. Totodata, conducerea Rospotrebnadzorului a anuntat ca va inaspri conditiile la importul vinului moldovenesc.


