Expertii au incercat sa vada ce este mai convenabil, atunci cand inchiriezi un apartament sau cand i-ai un credit pentru a procura un apartament propriu. La ce rezultat au ajuns aflati in continuare.
Leul s-a depreciat in raport cu dolarul, dar a crescut fata de moneda europeana. Cursul stabilit pentru urmatoarele luni de catre Banca Nationala este de 12 lei si 84 de bani pentru un dolar si de 17 lei si 51 bani pentru un euro.
La casele de schimb valutar dolarul era cumparat astazi in medie cu 12 lei si 81 bani si vandut cu 12 lei si 90 bani.
La bursele internationale moneda unica s-a depreciat in raport cu dolarul. 100 de euro echivalau astazi cu 134 de dolari si 85 de centi, cu 1 dolar si 8 centi mai putin decat ieri.
Daca te intrebi ce e mai convenabil, sa platesti chiria sau sa-ti iei un apartament in credit, expertii iti vin in ajutor. Ei spun ca desi plata pentru chirie sau pentru un credit ipotecar este cam aceeasi si ajunge pana la 300 de euro pe luna, este mult mai avantajos sa iei un credit.
De exemplu, daca inchiriezi un apartament cu 200 de euro pe luna, in zece ani ajungi sa platesti 24 de mii de euro in vant. Daca insa iei un credit, in zece ani, cam cu aceiasi bani, te faci cu un apartament de 30 de mii de euro.
Carmina VICOL, EXPERT BANCAR: "Chiar daca este putin mai scump plata lunara atunci cand deservesti un imprumut ipotecar, diferenta asta puteti s-o castigati de la cresterea valorii imobilului si plus la asta confortul pe care il aveti dvs traind in casa proprie, lipsa de riscuri ca maine poimaine va fi ridicata plata la chirie".
In primele opt luni ale acestui an, moldovenii de peste hotare au transferat in tara aproape 1,21 de miliarde de dolari. Asta inseamna cu 83 de milioanede dolari mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. Cea mai mare parte a banilor a venit in luna iulie, cand Banca Nationala a inregistrat un flux de 156 de milioane de dolari. In ianuarie insa moldovenii au trimis aproape 99 de milioane de dolari. Peste 60 la suta din bani vin din Rusia, apoi din Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Franta si Marea Britanie.
Veste buna pentru soferi. Cele mai mari companii petroliere au afisat preturi mai mici la panou. Vorbim despre o ieftinire de 30 de bani pentru benzina, de 40 de bani pentru motorina si de 10 bani pentru gazul lichefiat.
Astfel, de exemplu, un litru de benzina A 95 va costa in jur de 17 lei si 35 de bani. Petrolistii afirma ca ieftinirea vine dupa ce leul s-a apreciat in raport cu dolarul. Acum doua saptamani, preturile au crescut dupa ce dolarul a atins cote record fata de moneda nationala.


