Intr-un an electoral si cu un buget auster, guvernarea a dat-o pe mariri de lefuri. Cu salarii mai mari se vor alege profesorii, medicii, dar si judecatorii. Totusi, din cauza cresterii preturilor, majorarile practic nu se vor simti, se plang si oamenii.
Potrivit bugetului pentru 2016, anul acesta salariul mediu se va majora cu aproape 10 procente (9,5%), iar pentru ca preturile vor creste cu aproximativ 7 procente (7%), marirea reala va fi de putin peste 2 la suta (2,5%). Oamenii spun ca o astfel de majorare este chiar insesizabila.
Initial, in proiect era inclusa o rata a inflatiei de aproape 10 procente, ceea ce insemna ca, in realitate salariile urmau sa scada. Intre timp, inflatia a scazut pana la 7 la suta.
Octavian ARMASU, MINISTRUL FINANTELOR: ”Deja inflatia o estimam mai putin si este in scadere, avem semne de mediu deflationist, asa ca in sensul asta nu vad probleme. Avem inflatia in scadere, pentru anul acesta 6,5 – 7, tendinta este in scadere, sa vedem ce vor arata prognozele mai tarziu.”
De majorarea salariului mediu pe economie se bucura cei ale caror remunerari sunt calculate in functie de asta. Mai ales ca anul acesta salariile judecatorilor vor creste si ele si vor ajunge la nivelul promis acum 3 ani, asa cum atunci autoritatile au decis ca lefurile acestora vor creste treptat: in 2014 ajungand pana la 80 la suta, in 2015 – pana la 90, iar in 2016 pana la suta la suta. Un judecator incepator ar urma sa primeasca 3 salarii medii.
Iar daca in 2013 asta insemna in jur de 12 mii de lei, in 2016, cu un salariu mediu de 5050 de lei, magistratii tineri vor ridica lunar 15 150 lei. Un judecator la Curtea Suprema de Justitie sau unul de la Curtea Constitutionala va primi 25 250 lei, cu aproape 5 mii de lei mai mult decat acum 3 ani.
Potrivit unor decizii recente, anul acesta profesorii vor avea salarii mai mari cu 8,6 la suta din 1 septembrie, iar daca este sa luam in calcul si inflatia, majorarea este de putin sub 2 procente. Pentru asta au fost alocati 85 mln lei. Totodata, de luna aceasta medicii ar urma sa primeasca lefuri mai mari, in medie cu 20 la suta. Cel mai mult se vor bucura tinerii specialisti, care au pana la 10 ani vechime in munca, pentru care vor fi cele mai mari majorari. Pentru asta au fost alocate 200 de milioane de lei.

