Deși patronii recunosc ca, din cauza crizei, sunt nevoiți sa reduca retribuțiile angajaților, Biroul de statistica anunța ca salariile au fost majorate în toate sectoarele.
Date oficiale arata ca în luna aprilie s-a pastrat tendinÈ›a de majorare a salariului mediu pe economie. Acesta a crescut cu circa 140 de lei, adica cu 5 la suta. Luna trecuta retribuÈ›iile au crescut în majoritatea sectorelor, ce-i drept diferit.
De exemplu, salariul mediu al unui funcÈ›ionar a crescut cu peste 200 de lei, în timp ce remunerarea agricultorilor cu doar 30 de lei. Constructiile sunt singurul sector în care salariile au scazut - în medie cu o suta de lei. Mai mulÈ›i experÈ›i cred ca datele Biroului de Statistica sunt pur È™i simplu eroante, în condiÈ›iile în care odata cu aprofundarea crizei economice salariile scad, iar numarul È™omerilor creÈ™te de la o luna la alta.
Un alt indicator este È™i majorarea datoriilor pentru salarii. De la începutul anului È™i pâna acum, restanÈ›ele la salarii s-au majorat cu o treime, depaÈ™ind 113 milioane de lei. Anterior, mai mulÈ›i preÈ™edinÈ›i de raione au declarat ca, în urmatoarele luni, vor fi nevoiÈ›i sa reduca salariile bugetarilor. Asta dupa ce Ministerul FinanÈ›elor i-a anunÈ›at ca, din cauza crizei, va transfera în bugetele raionale cu 20 la suta mai puÈ›ini bani decât se preconiza iniÈ›ial.