Autoritatile anunta ca nu este clar daca institutia va fi preluata pana la urma de Banca de Economii, asa cum se anuntase anterior. Cert este ca banca din proprietatea statului trebuie sa recupereze cei peste 600 de milioane de lei transferati pentru despagubirea deponentilor.


Autoritatile au permis anul trecut Bancii de Economii, din proprietatea statului, sa cumpere institutia falimentata pentru a nu admite panica in sectorul bancar. Ca urmare, Banca de Economii a achitat peste 600 de milioane de lei pentru deponentii bancii falite. Urma ca Investprivatbank sa treaca in proprietatea Bancii de Economii. Noul guvernator spune insa ca planurile s-ar putea schimba.

Reprezentantii Bancii de Economii nu au fost de gasit pentru comentarii. Pana acum, si-au recuperat depozitele din banca falimentata doar persoanele fizice. Nu se cunoaste care va fi soarta depunerilor facute de companii, dar si modul in care Banca de Economii isi va restitui injectiile financiare.

Invesprivatbank a ramas fara licenta in iunie 2009, conducerea institutiei fiind acuzata de management defectuos. Directorul bancii si doi adjuncti ai sai au fost atunci retinuti, ulterior fiind insa eliberati. Ei sunt acum cercetati penal in stare de libertate. Potrivit procuraturii anticoruptie, urmarirea penala nu a fost inca finisata.