Tranzactia urmeaza sa fie completata in urmatoarele 60 de zile si ii va oferi lui Bezos controlul total asupra ziarului Washington Post. Jeff Bezos are, potrivit revistei Forbes, o avere estimata la 25 de miliarde de dolari si a platit in cash pentru achizitionarea ziarului care fost detinut de familia Graham timp de 80 de ani. Vestea i-a luat prin surprindere pe angajatii publicatie americane.
Intr-un comunicat de presa CEO-ul de la Washington Post, Donald Graham, a marturisit ca situatia financiara din industria presei scrise a dus la luarea acestei decizii. "Eu si directorul Katharine Weymouth,, alaturi de conducerea editoriala, am decis sa vindem doar dupa ce ne-am intrebat dupa ani de provocari venite din partea acestei industrii daca un sef nou nu este o solutie mai buna pentru ziar" a declarat Donald Graham.
La randul sau intr-o scrisoare deschisa, Bezos a spus ca nu-si va concentra atentia asupra tirajelor zilnice in format printat si a tinut si sa-i linisteasca pe cei ingrijorati spunand ca nu vrea sa schimbe valorile ziarului. "Vor fi in urmatorii ani, desigur, schimbari la Washington Post…Internetul transforma aproape fiecare element in aceasta afacere", a specificat Jeff Bezos in scrisoare sa.
Publicatia americana a avut de suferit in ultimii ani. The Washington Post a inregistrat o scadere constanta a numarului de cititori, precum si a veniturilor din publicitate.
Din cadrul Washington Post Co. mai fac parte Express newspaper, The Gazette Newspapers, Southern Maryland Newspapers, Fairfax County Times, El Tiempo Latino si Greater Washington Publishing.
Cotidianul a anuntat ca tirajul zilnic a scazut cu 8,6% in 2012, atingand o medie de 471.800 de exemplare, in timp ce tirajul duminical s-a diminuat cu 6,2%, la 687.200 de exemplare.
Veniturile publicatiei au scazut cu 7% anul trecut, la 581,7 milioane de dolari, fata de 622,5 milioane de dolari in 2011.
Incasarile din publicitate au scazut cu 14%, la 228,2 milioane de dolari, fata de 264,5 milioane in 2011.
In primavara acestui an, conducerea sa a anuntat ca doreste ca din aceasta vara sa introduca plata in cazul in care se doreste accesarea a peste 20 de articole sau continuturi multimedia online intr-o luna, potrivit unui comunicat.


