Ministerul Sanatatii din Spania estimeaza ca 15 din 16 cazuri de coronavirus sunt neinregistrate, ceea ce ar face ca numarul infectarilor sa fie cu mult mai mare fata de raportarea actuala.
Pentru a stabili cu o mai mare precizie raspandirea noului virus, autoritatile spaniole vor testa 30.000 de familii, in perioada urmatoare, masura ce are ca scop stabilirea incidentei cazurilor de Covid-19 in afara spitalelor.
Cei mai multi experti sunt de acord ca numarul imbolnavirilor este cu mult mai ridicat fata de cifra de 140.510 calculata pana la nivelul zilei de marti, 7 aprilie. Potrivit El Pais, unele studii sugereaza ca noul coronavirus ar fi putut infecta milioane de persoane.
Esationul epidemiologic, format din 62.400 de indivizi din 30.000 de familii, va fi testat incepand cu saptamana viitoare, actiunea urmand sa se desfasoare pe parcursul a 21 de zile.
Planul de screening a fost realizat de Institutul de Sanatate Carlos III, cel care a stabilit ca acest esantion e suficient pentru a "estima cu o acuratete de 2.5% si un nivel de incredere de 95%" numarul imbolnavirilor, arata sursa citata.
In alte cuvinte, in urma testelor, cel putin 5% din populatia Spaniei va fi confirmata pozitiv, desi specialistul Jose Martinez Olmos, fost secretar general la Sanatate si profesor la Scoala de Sanatate Publica din Andaluzia estimeaza ca procentul va fi cu siguranta mai mare. De altfel, el a calculat ca la nivel national cifra ar fi de 15% din populatie infectata, in Madrid pana la 40%, iar in alte zone, precum Huelva, de 4%.
Pragul minim, de 5%, ar insemna ca cel putin 2.35 de milioane de persoane au contactat noul coronavirus, un numar de 15 ori mai mare decat cel raportat in prezent.
13.798 de pacienti cu coronavirus au decedat in Spania, de la izbucnirea epidemiei.