Inregistram astazi cel mai mare numar de cazuri noi de coronavirus – peste 1600. Mai mult de o suta sunt in randul lucratorilor medicali. Totodata, ministerul Sanatatii anunta ca 18 oameni au murit, iar peste 200 de pacienti sunt in stare grava.
1607 persoane au primit azi testul pozitiv la coronavirus, iar numarul cazurilor active este de peste 16 mii. Cei mai multi dintre infectati sunt din Chisinau, peste 600, iar pe locul doi la numarul de teste pozitive se claseaza regiunea transnistreana, unde 280 de oameni au contractat virusul.
Din numarul total de cazuri, peste 100 sunt in randul angajatilor din sistemul de sanatate - 33 sunt medici, 56 asistenti medicali si 17 fac parte din personalul auxiliar. Pana astazi, 52 de lucratori medicali au pierdut lupta cu virusul.
Bilantul record de infectari vine la cateva zile de cand au fost organizate alegeri. Si chiar daca avem cod rosu in sanatate publica, in timpul campaniei electorale, a fost organizat un miting, la care nu s-au respectat toate masurile de protectie si la care, potrivit organizatorilor, au participat 20 de mii de persoane.
“Observam o crestere cu 20,3%, de la 5.764 la 6.933 a numarului de cazuri, cu regret, si numarul de decese s-a sporit cu 35,5%.”
Astazi, autoritatile anunta 18 decese. Totodata, peste 230 de pacienti sunt in stare grava, iar 56 sunt conectati la aparate de respiratie asistata.

