18 oameni sunt în continuare dați dispăruți, iar 8 au murit dupa ce un feribot cu 267 de persoane la bord s-a scufundat, ieri, in Marea Mediterană. Cauzele tragediei care a avut loc în largul coastei de nord a insulei Cipru ridică inca numeroase semne de întrebare. Căpitanul și șapte membri ai echipajului au fost reținuți de poliția turcă. Atenție, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional.

Continuă să apară  imagini cu momentele dramatice din timpul misiunii de salvare, după scufundarea feribotului in Marea Mediterană.

Chiar în clipa asta! A murit! Cine a murit? O fată a murit acolo în apă! Uitați, oamenii se îneacă acolo în mare!

Salvatorii turci încă încearcă să găsească pasagerii dispăruti în marea învolburată. Între timp, mai mulți martori din cei 267 de oameni aflati la bord povestesc că au cerut cu disperare echipajului să întoarcă nava din drum, speriați de valurile uriașe.

Mai mult, unii spun că în momentul în care și-au dat seama că ceva nu este în regulă au constatat că ușile erau încuiate iar căpitanul fugise. Autoritățile nu au comentat aceste declarații însă continuă învestigațiile și caută cutia neagră pentru stabili ce s-a întâmplat. Însă, între timp căpitanul navei și șapte membri ai echipajului au fost reținuți.

Tumay TUGYAN, JURNALIST SKY NEWS:"Imediat după ce au pornit la drum și au văzut furtuna, pasagerii i-au cerut (căpitanului) să se întoarcă, dare el a refuzat. Bănuiesc că una dintre acuzații ar putea fi neglijența.”

Feribotul - de tip catamaran Filo Jet, de mare viteză, lung de 40 de metri și lat de 10 -naviga sub pavilion turcesc. Plecase la ora locală 12 si jumatate din portul Kyrenia, de pe coasta de nord a insulei Cipru și se îndrepta spre Taşucu, pe coasta mediteraneană a Turciei. Nava a luat apa la aproximativ 7 kilometri de portul de unde pornise. 

Tumay TUGYAN, JURNALIST SKY NEWS: „Călătorii preferă acest gen de nave, deși după cum se vede nu sunt foarte sigure, în special pentru că sunt ieftine. Chiar dacă o altfel de călătorie este extrem de incomodă, cum nu sunt nave grele, circulă mult mai rapid, iar pasagerii pot lua cu ei la bord multe bagaje."

Din relatările supraviețuitorilor reiese că printre cei aflați la bord erau și copii și persoane în vârstă. Unii pasageri au povestit că au auzit zgomote puternice înainte ca nava să înceapă să ia apă, iar apoi s-a instalat panica. Mai mulți oameni au avut dificultăți să ajungă la veste de salvare și să iasă din feribot.