Nouasprezece persoane au murit si cinci au fost ranite in urma producerii unei alunecari de teren in sud-vestul Chinei, conform presei chineze, informeaza stirileprotv.ro

Alunecarea de teren s-a produs duminica dimineata, la o ferma din Yongsheng, in apropierea orasului Leshan din provincia Sichuan, scrie DPA, citata de Agerpres.

Peste 600 de persoane au participat la eforturile de salvare, conform autoritatilor locale.

Circumstantele producerii alunecarii de teren sunt investigate, anunta si agentia de presa Xinhua.

Orasul Leshan a fost afectat de precipitatii intense in ultimele zile, potrivit datelor de monitorizare meteo.