25 de companii aeriene din Rusia nu vor mai putea ateriza in Ucraina. Printre cele mai mari fiind Aeroflot, Transaero si Sibiri. O decizie in acest sens a fost luata ieri de catre Guvernul de la Kiev. Tranzitul avioanelor companiilor rusesti va fi de asemenea interzis daca acestea vor transporta material militar sau soldati rusi. Deocamdata nu se stie daca vor fi afectate si cursele pentru pasageri. Pentru a ajunge in Moldova, avioanele rusesti trebuie sa tranziteze Ucraina.
Arsenie IATENIUK, PREMIERUL UCRAINEI: "Nu au ce cauta avioanele rusesti cu tricolorul rusesc pe aeroporturile ucrainesti. Cât tine de tranzitare, atât pe calea aerului, cât si transportul feroviar va fi de asemenea interzisa daca aceste aparate transporta material militar, material cu dubla utilizare (militar si civil) sau soldati rusi."
Masurile autoritatilor de la Kiev fac parte din sanctiunile ucrainene adoptate impotriva Rusiei. Serviciul national de Aviatie al Ucrainei a indicat, la randul sau, intr-un comunicat, ca deja a inceput "sa informeze companiile ruse vizate de aceste sanctiuni ca, din data de 25 octombrie, ele nu vor mai fi autorizate sa efectueze zboruri in orasele ucrainene. In ceea ce priveste serviciile societatii Kaspersky, premierul Iateniuk a ordonat Serviciului ucrainean de telecomunicatii sa interzica achizitionarea acestora sau utilizarea lor in cadrul guvernului.
Dimitrii POLONSKII, CORESPONDENT EURONEWS: “Interdictia impusa mai multor companii aeriene din Rusia va intra în vigoare pe 25 octombrie. Deocamdata nu se stie daca va aparea o alternativa pentru aceste rute. Oamenii sunt nelinistiti ca Rusia va impune sanctiuni similiare împotriva companiilor ucrainene si atunci legatura aeriana între doua state va fi întrerupta.”
Decizia privind interzicerea companiilor aeriene ruse in Ucraina a fost calificata de purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, drept un "act de nebunie", iar ministrul rus al transporturilor Maksim Sokolov a avertizat ca Moscova va adopta masuri de raspuns corespunzatoare in cazul in care interdictia Kievului va fi pusa in aplicare. Dupa decizia de ieri in semn de protest, astazi compania Aeroflot a anulat 4 zboruri spre Ucraina, trei spre Harikov si unul spre Odesa.
De amintit ca presedintele ucrainean Petro Porosenko a semnat la 17 septembrie un decret, aprobat la 2 septembrie in Consiliul pentru aparare si securitate nationala, decret ce prevede sanctiuni pentru 400 de personalitati si 90 de entitati juridice reprezentand "o amenintare, actuala sau potentiala, pentru interesele nationale, securitatea nationala si integritatea teritoriala a Ucrainei".
Totodata, aseara, la Bruxelles, Rusia, Ucraina si UE au ajuns la un acord privind livrarea de gaze catre Kiev pentru aceasta iarna.Potrivit acordului, Ucraina va plati un pret redus, de 232 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale fata de 251, pentru livrari incepand de la 1 octombrie si pana la 31 martie. Comisia Europeana s-a angajat sa ajute la organizarea finantarii necesare a achizitiilor Ucrainei de gaze naturale pentru aceasta iarna, prin intermediul unor institutii financiare europene si internationale. Rusia a sistat in iulie livrarile de gaze naturale catre Ucraina, dupa un prim esec al celor trei parti de a ajunge la un acord.