Politia din Papua Noua Guinee are o misiune complicata: trebuie sa gaseasca aproape 300 de masini, care nu au mai fost returnate dupa o reuniune organizata la finalul anului 2018.
Tara din Oceania a gazduit anul trecut Summitul de Cooperare Economica Asia-Pacific (Apec), în speranţa ca va atrage investiţii straine.
Oficialii ţarilor care au participat la eveniment au fost trataţi regeşte, iar Papua Noua Guinee, o ţara care se zbate în saracie, a cumparat 284 de maşini de lux special pentru oaspeţi.
La final însa, autoritaţile au constatat ca bolizii nu au mai fost returnaţi. Printre aceştia, se numara modele Maserati sau Bentley.
O unitate speciala a poliţiei se ocupa de acest caz, iar pâna acum a reuşit sa gaseasca o parte dintre maşini. Însa unele au piese lipsa sau sunt serios avariate.
Papua Noua Guinee a avut mari probleme financiare în organizarea summitului Apec, iar la un moment dat s-a vazut nevoita sa ceara ajutorul vecinilor, deoarece nu aveau resurse suficiente.
Sursa: BBC


