Presedintele rus Vladimir Putin s-a straduit sa le dea asigurari rusilor ca sanctiunile impuse de Occident le fac mai rau tarilor care le-au decis decat Rusiei. Dar efectele se vad deja in economie, relateaza CNN.
Putin isi pregateste tara pentru consecinte pe termen lung.
„Occidentul nu intentioneaza sa-si retraga politica de presiune economica asupra Rusiei”, le-a spus el recent directorilor din aviatie. Fiecare sector al economiei Rusiei trebuie sa „faca un plan pe termen lung bazat pe oportunitati interne”, a insistat el.
Politica lui Putin de concentrare pe resursele interne era previzibila. De cand Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina, in 2014, tara s-a pregatit pentru sanctiunile occidentale cu o strategie numita „Fortareata Rusia”.
Totusi, amploarea contraofensivei economice lansate de Occident dupa invadarea Ucrainei, in 24 februarie, la care se adauga retragerea multor mari companii din Rusia, a fost un soc.
„Nimeni nu s-ar fi putut gandi la asta”, a recunoscut ministrul de externe Serghei Lavrov in martie, referindu-se la inghetarea a jumatate din rezervele de 600 de miliarde de dolari ale Rusiei.
Rusia spune ca va contesta sanctiunile asupra rezervelor sale valutare in instanta si a amenintat, de asemenea, cu actiuni in justitie daca intra in incapacitate de plata din cauza inghetarii activelor.
CNN a identificat 4 moduri in care companiile, sectoarele economice si oficialii din Rusia incearca sa demonstreze ca pot trai cu sanctiunile occidentale.
1. Reproiectarea masinilor Lada
Lada, marca ruseasca emblematica din epoca sovietica, se bazeaza foarte mult pe piese importate. Avtovaz, care produce Lada, este detinuta de producatorul francez de automobile Renault si, potrivit lui Evgheni Eskov, redactor-sef al revistei ruse Auto Business Review, companiile au in comun un singur sistem de achizitii pentru piese.
Pe 24 martie, ca reactie la anuntul ca Renault iese de pe piata rusa, Avtovaz a dezvaluit ca trebuie sa reproiecteze rapid mai multe modele, astfel incat acestea sa fie mai putin dependente de componentele de import.
Compania nu a precizat ce modele vor fi folosite, dar a spus ca acestea vor deveni treptat disponibile in lunile urmatoare. Eskov a spus ca modelele reproiectate vor fi versiuni mai simple ale masinilor actuale, fara caracteristici suplimentare, cum ar fi ABS.
„Doar masini simple, din trecut”, a explicat el intr-un e-mail pentru CNN Business.
2. Ademenirea utilizatorilor de Instagram pe Vkontakte
Instagram a fost pana de curand cea mai mare retea sociala din Rusia, potrivit firmei de analiza a retelelor sociale Brand Analytics. Vkontakte, versiunea rusa de Facebook, a fost a doua.
Dupa ce autoritatea de reglementare a comunicatiilor din Rusia a intrerupt accesul la Facebook si Instagram, luna trecuta, Vkontakte a facut tot posibilul pentru a atrage creatorii de continut pe platforma sa.
Compania renunta la comisionul pentru orice continut monetizat pana la sfarsitul lunii aprilie si ofera promovare gratuita pe platforma pentru orice creator de continut care s-a mutat de pe o alta platforma sau si-a reactivat pagina dupa 1 martie. De asemenea, a publicat un ghid pentru lansarea unei afaceri pe Vkontakte.
In timp ce utilizatorii lunari ai Vkontakte au atins un record de peste 100 de milioane in martie, Instagram si-a pierdut aproape jumatate dintre utilizatorii activi de limba rusa intre 24 februarie si 6 aprilie.
Totusi, multi utilizatori rusi de Instagram sunt inca activi pe platforma, folosind un VPN, asa ca nu toti au trecut pe Vkontakte.
3. Propriile carduri bancare
Rusia s-a pregatit pentru izolarea financiara dupa ce unele dintre cele mai mari banci au fost lovite de sanctiuni, dupa anexarea Crimeei. In anumite privinte, strategia a dat roade. Sistemul national de plati din Rusia si sistemul de carduri bancare construit pe acesta, cunoscut sub numele de „Mir”, au crescut exponential.
Potrivit bancii centrale ruse, in 2021 au fost emise peste 113 milioane de carduri Mir, in crestere fata de un total de 1,76 milioane la sfarsitul anului 2016. Anul trecut, aproximativ un sfert din toate platile cu cardurile din Rusia au fost efectuate cu carduri Mir.
„Sistemul nu era foarte atragator pentru rusii obisnuiti inainte de invazie”, spune Maria Shagina, analista la Institutul Finlandez pentru Afaceri Internationale. In schimb, guvernul a cerut ca angajatii din sectorul public, pensionarii si oricine primeste fonduri sociale sa foloseasca un card Mir.
Atunci cand Visa si Mastercard au anuntat, la inceputul lunii martie, ca suspenda tranzactiile si operatiunile din Rusia, exista deja o alternativa. Dar Mir nu este un inlocuitor direct. Functioneaza doar in Rusia si cateva tari, in principal foste state sovietice. Aceasta lipsa de acoperire globala a impiedicat si incercarea Rusiei de a construi o alternativa la SWIFT, sistemul international de plati. Propria sa versiune, cunoscuta sub numele de SPFS, a avut 400 de participanti anul trecut, comparativ cu 11.000 participanti la SWIFT.
„Daca nu ai incredere in Rusia in alte privinte, de ce ai avea incredere in acest sistem?”, a spus Shagina.
4. Locuri de munca in administratia publica
Rusia nu se confrunta inca cu somaj in masa, dar este unul dintre lucrurile de care Kremlinul se teme cel mai mult, pentru ca ar putea alimenta o revolta sociala, a spus Elina Ribakova, economist-sef adjunct la Institutul pentru Finante Internationale din Washington.
„Cu cat reprima mai mult demonstratiile, cu atat imi dau seama mai mult ca sunt ingrijorati de somaj”, a spus ea.
Peste 15.000 de persoane au fost arestate in Rusia in primele saptamani de conflict pentru ca au participat la manifestatii impotriva razboiului, iar Kremlinul a redus efectiv la tacere mass-media independente prin incriminarea a ceea ce considera ca sunt „informatii false” despre asa-numita „operatiune militara speciala” din Ucraina.
Capitala, Moscova, incearca sa rezolve potentiala problema a somajului printr-un program de recalificare si angajare a unor oameni care lucrau inainte la companiile occidentale, dintre care multe si-au suspendat sau stopat operatiunile in Rusia. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, crede ca pana la 200.000 de locuri de munca sunt in pericol.
Solutia, conform unei postari recente pe blogul sau, este sa le dai muncitorilor ramasi in urma ceva „util” de facut. El vorbeste despre locuri de munca in administratie, la administrarea parcurilor sau in centrele de sanatate temporare pe care orasul a inceput sa le infiinteze. 41 de milioane de dolari sunt rezervati pentru a crea aceste locuri de munca si a recalifica angajatii.
Pentru rusii care si-au facut o cariera la McKinsey sau Goldman Sachs inainte de razboi, aceasta ar fi o schimbare brusca. Dar Ribakova a spus ca probabil ca nu se va ajunge la asta. Ea crede ca majoritatea managerilor din companiile straine vor pleca din Rusia, daca nu au facut-o deja.
Ce se va intampla mai departe?
Rusia a reusit pana acum sa reziste impactului initial al sanctiunilor occidentale fara ca sistemul sau financiar sa se prabuseasca. Acest lucru se datoreaza in mare parte bancii centrale, care a crescut imediat dobanda la 20% (intre timp a redus-o la 17%) si a impus controale stricte de capital.
Dar asta nu inseamna ca Rusia a trecut de partea cea mai rea. Economia ar putea scadea cu 8,5% in acest an, potrivit FMI. Colapsul ar putea fi si mai mare daca Europa interzice importurile de petrol rusesc. Iar inflatia este de 17,5%, ceea ce chiar si Putin recunoaste ca este o problema pentru cetatenii rusi.
Un alt risc-cheie, spun expertii, este dependenta Rusiei de produsele importate, in conditiile in care multe dintre acestea sunt supuse sanctiunilor. Acestea vor fi mai greu de contracarat decat masurile care vizeaza macroeconomia.
„Exista un sentiment, mai ales in guvern, ca dupa colt ii asteapta un monstru. Si pur si simplu nu stiu cand anume ii va manca acel monstru”, spune Ribakova.