Un grup de 45 de tari, printre care Statele Unite, Canada si membrii Uniunii Europene, au cerut marti in fata Organizatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ca Rusia sa ofere explicatii dupa otravirea in 2020 a opozantului Aleksei Navalnii.
Moscova are la dispozitie 10 zile pentru a raspunde la intrebarile adresate de tarile respective, in conformitate cu regulile OIAC al carei sediu se afla la Haga.
Pentru expertii occidentali, adversarul Kremlinului a fost victima in august 2020 agentului neurotoxic din epoca sovietica Noviciok. Aleksei Navalnii a primit ingrijiri medicale in Germania inainte de a fi inchis la intoarcerea in Rusia, relateaza AFP, citata de Agerpres.
Moscova a negat intotdeauna orice implicare.
Marti, „45 de state parti, printre care Marea Britanie, au informat Consiliul Executiv al OIAC ca vor pune oficial intrebari Rusiei despre otravirea lui Navalnii in temeiul articolului 9 al Conventiei”, a anuntat pe Twitter delegatia britanica.
„Este esential ca Rusia sa expuna in detaliu masurile luate pentru a investiga si a face lumina asupra utilizarii unei arme chimice pe teritoriul sau”, se arata in declaratia celor 45 de tari.
„Statele Unite si numerosi membri ai comunitatii internationale cer de mult timp clarificari cu privire la tentativa de asasinare de catre Rusia a lui Navalnii cu o arma chimica la 20 august 2020 si intentia sa de a coopera cu OIAC”, a declarat Washingtonul intr-un comunicat.
„Avand in vedere statutul sau de stat parte la Conventia privind armele chimice, lipsa persistenta de transparenta si cooperare a Rusiei in ceea ce priveste otravirea este de deosebit de preocupanta”, a adaugat Washingtonul.
Tarile occidentale cer in special Rusiei sa descrie in detaliu masurile pe care le-a luat de la 20 august 2020 ca raspuns la incident. Sunt, de asemenea, surprinse ca Moscova nu a primit inca experti ai OIAC pe teritoriul sau pentru a ajuta la ancheta, in pofida unei invitatii in acest sens din octombrie 2020.
„In ciuda mai multor solicitari” formulate de numeroase state parti, „Rusia nu a oferit pana in prezent o explicatie credibila despre incident”, au declarat cele 45 de tari intr-un document oficial postat pe site-ul OIAC.
„Nu avem cunostinta despre anchete interne in desfasurare in Rusia”, au adaugat acestea.
Alcatuit din 41 de state membre, Consiliul Executiv al OIAC se intruneste saptamana aceasta pentru a discuta despre progresele realizate in eliminarea armelor chimice din intreaga lume.
Pe de alta parte, statele membre ale Consiliului Executiv au cerut Siriei luni sa autorizeze sosirea inspectorilor pe teritoriul sau. Acestea considera ca Damascul continua sa incalce obligatiile sale privind verificarea eventualei prezente a armelor chimice in locurile susceptibile sa le produca sau sa le stocheze.


