Cinci britanici s-au infectat cu noul coronavirus in Franta, a anuntat sambata dimineata ministrul Sanatatii, Agnes Buzyn, citata de AFP.

Printre cei infectati se afla si un copil.

Acestia s-au infectat cu noul coronavirus dupa ce au intrat in contact cu un alt britanic care a venit din Singapore.

“Este vorba despre o grupare de cazuri in jurul unui ‘caz initial’, un cetatean britanic care se intorcea din Singapore si care a stat patru zile, incepand din 24 ianuarie, intr-o cabana din statiunea Contamines-Montjoie, in Alpii francezi”, a detaliat ea, precizand ca starea lor clinica nu suscita ingrijorare.

Pe langa aceste cinci persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus, alte sase, apropiate de britanic si cazate in aceeasi cabana, au fost, de asemenea, spitalizate in noaptea de vineri spre sambata, ca masura de precautie, a indicat ministra. Toate sunt de nationalitate britanica.

Potrivit Agerpres, autoritatile incearca in prezent sa-i gaseasca si sa-i informeze pe cei care au intrat in contact cu britanicul infectat.

Aceste noi cazuri de contaminare aduc la 11 numarul total de cazuri descoperite in Franta incepand din 24 ianuarie.

Ceilalti sase pacienti - majoritatea cetateni chinezi - identificati pana acum pe teritoriul francez sunt in continuare spitalizati, desi starea de sanatate a celor mai multi dintre acestia s-a ameliorat.

Noul coronavirus a infectat deja peste 34.500 de persoane si a ucis 722 in China continentala (fara Hong Kong si Macao), au anuntat sambata autoritatile sanitare.

Sursa: