Cincizeci de mumii vechi de peste 2.000 de ani au fost descoperite de arheologi egipteni intr-un mormant faraonic, in Miny, la sud de Cairo.

Dintre cele 50 de mumii, 12 sunt copii, şi au fost descoperite în interiorul unor catacombe sapate la o adâncime de 4-5 metri, relateaza BBC.

Identitaţile lor nu se cunosc momentan, au precizat oficialii, însa cel mai probabil au avut poziţii importante în societate.

”Nu am gasit numele lor scrise în hieroglife”, a spus Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem al Antichitaţilor.

Numeroşi vizitatori, dar şi ambasadori din ale ţari s-au adunat la locul descoperirii, unde 40 dintre mumii au fost expuse.