A cazut cortina pentru epoca Merkel. La Berlin a avut loc, aseara, ceremonia de adio pentru cancelarul considerat o ancora a stabilitatii in vremuri tulburi. Pe un hit din epoca comunista, semnat de o diva punk, Merkel, vizibil emotionata, si-a luat ramas bun de la fortele armate, cu mai putin de o saptamana inainte de a parasi functia de cancelar pe care a ocupat-o timp de 16 ani.

Publicat:03.12.2021, 17:13

In cadrul unei ceremonii desfasurate la lumina tortelor, fortele armate federale germane, si-au luat ramas bun de la cancelarul Angela Merkel. 

Merkel a ales pentru ceremonie complexul Bendler Block al Ministerului Apararii. Este un loc incarcat de istorie. Evenimentul a fost mai discret decat de obicei, cu doar 200 de invitati, din cauza restrictiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Intr-un discurs scurt cu ochii stralucind de emotie si uneori inlacrimati, cancelarul a vorbit despre cei 16 ani bogati in evenimente si adesea foarte incercati, dar care au facut-o fericita.

Angela MERKEL, CANCELARUL DEMISIONAR AL GERMANIEI:”Astazi, fiind in fata voastra, simt in primul rand recunostinta si smerenie. Smerenie inaintea functiei pe care mi s-a permis sa o ocup atat de mult timp. Si recunostinta pentru increderea pe care mi-a fost permis sa o simt."

Merkel le-a multumit germanilor si le-a cerut sa abordeze viata cu o usurinta a inimii si sa fie optimisti in ceea ce priveste viitorul tarii lor. La fel ca predecesorilor sai, Angelei Merkel i s-a permis sa solicite trei melodii pentru a fi interpretate de fanfara in timpul ceremoniei, dintre care una a fost un hit interpretat de cantareata punk Nina Hagen, care arata o fata necunoscuta a cancelarului german. 

Decretata 10 ani la rand, cea mai puternica femeie a lumii de-a lungul celor 4 mandate, Angela Merkel, a trebuit sa faca fata unei “crize permanente” a Uniunii Europene, de la colapsul financiar din 2008, pana la pandemia de coronavirus, trecand prin Brexit.

Exista o intreaga generatie de germani care n-au cunoscut alt lider. Angela Dorothea Merkel a condus Germania mai bine de 16 ani, cu doar 2 saptamani mai putin decat cancelarul Reunificarii, Helmut Kohl. Ea va ramane cancelar interimar pana pe 8 decembrie cand Olaf Scholz va fi ales cancelar al Germaniei.