Trei cercetatori au primit azi Premiul Nobel pentru fizica. Acestia au fost premiati pentru pensetele optice si aplicatiile lor in domeniul sistemelor biologice, dar si pentru metoda de a genera pulsuri optice. Acestia vor imparti suma de un milion de dolari, acordata anul acesta pentru fiecare domeniu.

“Academia Regala de Stiinta din Suedia a decis sa acorde astazi Premiul Nobel pentru fizica 2018 pe de o parte lui Arthur Ashkin si pe de alta parte lui Gerard Mourou si Donna Strickland.”

Cercetatorul american Arthur Ashkin, in varsta de 96 de ani, a primit premiul Nobel pentru "pensetele optice si aplicatiile lor in domeniul sistemelor biologice". Savantul a inventat penseta optica in 1986.

Premiul Nobel le-a fost inmanat si cercetatorilor Gerard Mourou si Donna Strickland pentru metoda lor de a genera pulsuri optice ultrascurte si de inalta intensitate. Donna Strickland, un pionier in domeniul laserelor, este abia a treia femeie din istorie premiata cu Nobel pentru fizica. 

Donna STRICKLAND, CERCETATOR: “A fost ceva interesant sa fac si mi-a placut sa lucrez ore in sir la asta. A fost o perioada din viata mea cand am lucrat foarte foarte mult.”

 Anul acesta, fiecare premiu Nobel valoreaza un milion de dolari. Aceasta suma va fi impartita in doua, intre Arthur Ashkin si echipa alcatuita din Gerard Mourou si Donna Strickland.

Sezonul Nobel a debutat ieri, cu premiul pentru medicina, acordat unui cercetator american si unui japonez pentru descoperirile lor in domeniul terapiei anticancer. Pana luni, urmeaza sa mai fie oferite premiile Nobel pentru chimie, pace si economie.

Premiul Nobel pentru literatura va lipsi in acest an din cauza unui scandal sexual in care a fost implicata Academia Suedeza care urma sa-l decerneze. Premiile sunt oferite din 1901, cu exceptia celui pentru economie, instituit 67 de ani mai tarziu.