A inceput retragerea armamentului din estul Ucrainei. Atat separatistii pro-rusi, cat si militarii ucraineni au primit indicatii de a lasa pozitiile din cateva regiuni. Intre timp, Vladimir Putin si Angela Merkel au avut o discutie telefonica si au vorbit despre o noua intrevedere, la care sa fie reluate negocierile pentru a pune capat celor 5 ani de conflict armat.

Militarii ucraineni se retrag din trei regiuni din est, anunta autoritatile locale. Este vorba despre o zona din Lugansk, Zolotoe, dar si Bogdnanovka si Petrovskoe. Ucrainenii au sincronizat retragerea trupelor lor cu cele ale separatistilor.

Tot astazi, cele doua parti discuta despre un schimb de prizonieri. Deciziile nu au fost vazute cu ochi buni de unii activisti si veterani, care sustin ca in asa fel Kievul ar ceda in fata Moscovei. Ultima data, acum doua saptamani, Vladimir Zelenski a fost personal in zonele din est pentru a anunta ca tratatul de la Minsk trebuie respectat. 

“Eu sunt presedintele acestei tari. Am 42 de ani. Nu sunt un fraier. Am venit sa-ti spun: “Retrage armamentul.“ 

Anume retragerea trupelor din est a fost principala conditie pentru reluarea negocierilor in formatul Normandia, la care participa Rusia, Ucraina, Germania si Franta.

O noua intalnire intre liderii celor 4 state ar putea avea loc foarte curand. Presa straina scrie ca Angela Merkel a discutat la telefon cu Vladimir Putin, pentru a vorbi despre pregatirile unei noi intrevederi.