Fostul presedinte algerian Abdelaziz Bouteflika, obligat sa cedeze puterea in 2019 dupa proteste masive generate de intentia sa de a candida pentru un nou mandat, a decedat vineri la varsta de 84 de ani, informeaza sambata AFP.
Bouteflika a condus Alegeria timp de aproape doua decenii, demisionand in 2019, dupa ce incercarea sa de candida pentru un al cincilea mandat a condus la proteste masive de strada.
Abdelaziz Bouteflika a jucat un rol cheie in razboiul de independenta al Algeriei din anii ‘50 si ‘60, iar in 1999, cand Algeria a iesit dintr-un razboi civil brutal care a ucis aproape 200.000 de oameni, a devenit presedinte, cu sprijinul armatei.
Dupa ce a suferit un accident vascular in 2013, aparitiile publice ale lui Bouteflika s-au redus drastic, pentru ca i-a fost afectata capacitate de vorbire si mobilitatea.
Abdelaziz Bouteflika a fost cel mai tanar ministru de Externe din lume
Cariera politica a lui Bouteflika a inceput devreme. Dupa independenta Algeriei fata de Franta, castigata in 1962, Abdelaziz Bouteflika a devenit cel mai tanar ministru al Afacerilor Externe din lume, la doar 25 de ani. Recordul lui inca se mentine, scrie BBC News.
Timp de 16 ani, pana la varsta de 41 de ani, Bouteflika a fost seful diplomatiei Algeriene, dar si un membru activ in cadrul ONU. In calitate de presedinte al adunarii generale din 1974, acesta l-a invitat pe liderul palestinian de la acea vreme, Yasser Arafat, sa se adreseze organului de conducere al ONU, in ceea ce a reprezentat la acel moment o miscare fara precedent si descrisa drept revolutionara.
Abdelaziz Bouteflika a insistat, de asemenea, ca o tara precum China sa primeasca un loc la masa discutiilor in cadrul ONU. Totodata, Bouteflika s-a opus Apartheidului in Africa de Sud, iar multe voci ii atribuie faptul ca i-a oferit lui Nelson Mandela prima sa pregatire militara.
Exilul, presedintia, moartea si mostenirea lui Bouteflika
Bouteflika si-a petrecut anii ‘80 in exil, incercand sa evite acuzatiile de coruptie care au fost in cele din urma abandonate. S-a intors in algerie la inceputul anilor ‘90 si a devenit in 1999 primul lider civil al Algeriei dupa mai bine de trei decenii.
Lui Abdelaziz Bouteflika i se atribuie faptul ca a reusit sa intermedieze pacea dintre armata si militantii islamisti inarmati care luptau in razboiul civil al tarii.
In 2008, Bouteflika a initiat o modificare a constitutiei Algeriei, care a eliminat limita de doua mandate pentru presedinti.
Cand protestele primaverii arabe din 2011 au izbucnit in Africa de Nord, Bouteflika a crescut rapid subventiile publice si a pus capat starii de urgenta de lunga durata a Algeriei.
Ultima sa aparitie publica a avut loc in 2017, la patru ani dupa accidentul vascular cerebral, cand a inaugurat o statie de metrou si noua moschee Ketchaoua din Alger.
Dupa indepartarea sa de la putere, in aprilie 2019, sub presiunea armatei si a strazii, Abdelaziz Bouteflika a trait in singuratate intr-un azil asistat medical din Zeralda, o localitate situata la vest de capitala Alger.
Caderea sa devenise inevitabila dupa saptamani de proteste masive impotriva intentiei anuntate de a candida pentru un al cincilea mandat de cinci ani, dupa 20 de ani la putere si in pofida unei sanatati precare.
Potrivit canalului privat El Hayet TV, Bouteflika a incetat din viata la ora locala 22:00 (21:00 GMT).
In acest moment, fratele sau mai mic, Said Bouteflika, este considerat drept adevaratul conducator al tarii.
Sursa: Digi24.ro


