Două trenuri s-au ciocnit în Boemia de Sud, Cehia, joi dimineață. Zeci de pasageri au fost răniți și au fost transportați la spital, scrie stirileprotv.ro

Acidentul a avut loc în jurul orei 7 fără un sfert, când un tren expres de pe ruta České Budějovice - Plzeň a intrat în coliziune cu un tren regional de pasageri, scrie tn.nova.cz. 

„Există 40 de persoane cu răni ușoare și două cu răni grave'', a afirmat purtătoarea de cuvânt a serviciului de ambulanță ceh, Petra Kafkova. 

Coliziunea s-a produs în apropierea orașului Ceske Budejovice, situat la 150 de kilometri sud de Praga.

Martin Kavka, purtător de cuvânt al operatorului feroviar Sprava zeleznic, a declarat pentru AFP că toți pasagerii au fost evacuați din cele două trenuri implicate în accident.

El nu a precizat circumstanțele accidentului, limitându-se la a menționa că a fost deschisă o anchetă în această privință.

Potrivit postului CT24, accidentul s-a produs între localitățile Sliv și Divcice, între un tren rapid și unul de navetiști.

O purtătoare de cuvânt a spitalului regional din Ceske Budejovice a declarat pentru agenția de presă CTK că cinci persoane au fost internate cu răni grave.

Ministrul transporturilor ceh Martin Kupka a scris pe platforma X că informațiile preliminare ale investigației arată că unul din cele două trenuri a depășit un semnal care se afla în poziția 'stop'.

Accident feroviar
Accident feroviar/ stirileprotv.ro
Accident feroviar
Accident feroviar/ stirileprotv.ro