Accident feroviar in Egipt. Un tren care transporta peste o mie de soldati a deraiat, luand viata a 19 militari. Alti in jur de 100 de soldati au fost raniti. Deocamdata nu se stie din ce cauza s-a produs accidentul.

Accidentul s-a produs in sudul capitalei Cairo. Trenul, in care se aflau aproximativ 1.300 de soldati egipteni a deraiat, iar doua vagoane s-au rasturnat. 19 pasageri au murit pe loc, iar alti 107 au fost dusi la spital.


Soldatii se indreptau cu trenul spre o baza militara din Cairo.


Autoritatile au deschis o ancheta, iar presa scrie ca astfel de accidente au loc des in Egipt. Cel mai grav s-a produs in 2002, cand un tren a luat foc si au murit 363 de oameni.

Tot in aceste zile, un alt accident feroviar s-a produs in Suedia. O femeie in varsta de 22 de ani a incercat sa scoata un tren cu patru vagoane din depou, insa nu a reusit sa se depalaseze nici doi kilometri, cand garnitura a deraiat si a intrat intr-un bloc de locuit.

Femeia a fost ranita si transportata la spital, insa deocamdata nu se stie de ce a actionat astfel.  Autoritatile au declarat ca au retinut-o, pentru ca prezinta pericol public.