Șapte persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, după ce microbuzul înmatriculat în Republica Moldova – în care se aflau – s-a izbit violent de un camion. Accidentul s-a produs în această dimineață pe autostrada M1 din Ungaria, în apropierea orașului Győr, pe sensul de mers spre Austria.
Imaginile surprinse la fața locului arată amploarea impactului. Microbuzul în care se aflau nouă persoane a fost distrus aproape în totalitate, iar echipele de intervenție au acționat ore în șir pentru gestionarea consecințelor accidentului.
Potrivit poliției ungare, tragedia s-a produs pe sensul de mers către Austria, la kilometrul 113 al autostrăzii M1. Însă deocamdată nu este clar unde mai exact mergea aceasta și dacă era sau nu un microbuz de rută.
„La kilometrul 113 al autostrăzii M1, un microbuz cu numere de înmatriculare din Republica Moldova a intrat în coliziune cu un camion. În microbuz se aflau nouă persoane. Dintre acestea, șapte și-au pierdut viața la fața locului, iar două au fost grav rănite.”
Impactul s-a produs în apropiere de orașul Győr, situat la circa 120 de kilometri de Budapesta.
Cu aproximativ 40 de minute înainte, pe aceeași autostradă, la doar un kilometru distanță, un camion înmatriculat în Turcia a lovit un utilaj de construcții aflat pe carosabil. În urma impactului, camionul a luat foc, iar șoferul a murit pe loc.
Din cauza intervenției echipelor de salvare și a restricțiilor de trafic impuse după primul accident, mai multe vehicule au fost nevoite să oprească pe autostradă și s-au creat ambuteiaje. În aceste condiții, microbuzul cu numere moldovenești a intrat în plin într-un camion aflat în coloana formată după primul accident. În urma impactului vehiculul s-a transformat într-un morman de fiare. Existau puține șanse ca cei aflați în interior să supravețuiască.
Totodată, autoritățile ungare au informat că autocamionul implicat în accident era înmatriculat în Turcia, iar conducătorul acestuia este un cetățean turc. Anterior, în presa maghiară au apărut informații precum că autocamionul ar fi avut numere moldovenești.

