Si astazi, dupa 24 de ani de la catastrofa de la Cernobal, oamenii resimt consecintele acestei drame. In Rusia, Ucraina si Belarus mii de persoane au tinut minute de reculegere si au depus flori la monumentele ridicate in memoria victimelor tragediei, care a luat viata a zeci de mii de persoane.


La 26 aprilie 1986, reactorul numarul 4 al centralei nucleare de la Cernobal, situata in nordul Ucrainei, a explodat, emitand in aer tone de substante radioactive. Radiatiile au afectat intreaga Europa, iar aproape sapte milioane de oameni au avut de suferit. Diferitele estimari arata ca in urma accidentului au decedat de la 25 de mii pana la peste o suta de mii de persoane. Centrala de la Cernobal, al carei ultim reactor a continuat sa produca electricitate, a fost inchisa in decembrie 2000.