Întârzierea ridică acum întrebarea dacă executivul UE va aplica provizoriu acordul în așteptarea deciziei Curții de Justiție a UE – o mișcare ce va arunca executivul de la Bruxelles în conflict cu europarlamentul, scriu Reuters și Politico, scrie hotnews.ro

Parlamentul European a trimis miercuri acordul comercial dintre UE și blocul Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay) spre o revizuire judiciară, printr-un vot care ar putea întârzia intrarea sa în vigoare cu până la doi ani.

Cu o majoritate de doar 10 voturi, deputații europeni au susținut o rezoluție prin care solicită avizul Curții de Justiție a UE cu privire la conformitatea textelor acordului UE-Mercosur cu tratatele UE. Moțiunea a fost adoptată – în aplauzele și ovațiile susținătorilor săi – cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri.

Parlamentul nu va putea vota acordul pe chestiunea de fond până când Curtea nu își va emite avizul – un proces care durează de obicei între 18 și 24 de luni.

Merz cere aplicarea provizorie a tratatului

Întârzierea ridică acum întrebarea dacă executivul UE va aplica provizoriu acordul în așteptarea deciziei Curții – o mișcare ce va arunca executivul de la Bruxelles în conflict cu europarlamentul.

Cancelarul Friderich Merz, care a criticat votul din Parlamentul European, a cerut aplicarea provizorie.

„Decizia Parlamentului European privind acordul Mercosur este regretabilă. Ea ignoră situația geopolitică. Suntem convinși de legalitatea acordului. Nu mai sunt necesare alte întârzieri. Acordul trebuie aplicat provizoriu acum”, a spus el.

Teoretic, Comisia Europeană are puterea de a aplica provizoriu acordul comercial imediat după semnarea acestuia. Deocamdată însă, executivul european a dat săptămâna trecută semne că nu intenționează deocamdată să facă acest lucru.

„Pentru a fi clar: nu s-a luat nicio decizie cu privire la aplicarea provizorie a acordului Mercosur”, a precizat un oficial al Comisiei Europene joi, într-o discuție cu jurnaliștii.

O înfrângere pentru Comisia Europeană

Rezultatul votului din Parlamentul European reprezintă o înfrângere majoră pentru Comisia Europeană și țările care susțin acordul, care doresc să aprofundeze relațiile cu țările Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay – și consideră acordul ca fiind ocazia perfectă de a se opune cu fermitate taxele vamale impuse de președintele american Donald Trump.

„Cu cât avem mai mulți parteneri comerciali la nivel mondial, cu atât suntem mai independenți. Și exact de asta avem nevoie acum”, declarase miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un apel de ultim moment adresat legislatorilor.

Bernd Lange, președintele comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului, a condamnat rezultatul votului.

„Absolut iresponsabil. Este un autogol”, a scris Lange pe X. „Cei care se opun #EU #Mercosur ar trebui să voteze împotriva în procedura de aprobare, în loc să folosească tactici de întârziere sub pretextul revizuirii juridice. Este foarte dăunător pentru interesele și poziția noastră economică. Echipa Europa se pune singură în afara jocului”, a spus acesta.