Act de sabotaj fără precedent în Polonia. O cale ferată care face legătura dintre Varșovia și o regiune estică aflată la granița cu Ucraina a fost distrusă de un dispozitiv exploziv. Premierul Donald Tusk a declarat că explozia a fost provocată intenționat, iar forțele speciale au fost mobilizate imediat pentru a securiza zona. Serviciile poloneze investighează inclusiv o posibilă implicare străină, având în vedere contextul războiului din Ucraina și importanța strategică a acestei rute feroviare pentru transporturile militare și umanitare.
Pe ruta feroviară dintre Varșovia şi Lublin, la est de capitală, a avut loc un incident major. O secţiune de cale ferată a fost distrusă de o explozie deliberată. Primele indicii arată că dispozitivul ar fi fost amplasat în cursul nopții, într-o zonă greu accesibilă, ceea ce ridică suspiciuni privind o operațiune bine coordonată.
Explozia s-a produs în zona satului Mika, iar pe aceeași rută feroviară a fost identificată o a doua avarie, mai aproape de Lublin. Deşi nu au existat victime, linia avariată este una strategică — fiind folosită şi pentru transportul de ajutoare şi arme către Ucraina. Investigaţiile implică serviciile interne de securitate poloneze şi procuratura.
Aflat la locul în care a avut loc incidentul premierul Poloniei Donald Tusk a spus că acest act de sabotaj este fără precendet și vizează securitatea statului polonez și a cetățenilor săi.
Donald TUSK, PRIM-MINISTRUL POLONIEI: „Explozia unui dispozitiv a distrus calea ferată, pe ruta Varșovia-Lublin. Din păcate, cele mai grave temeri s-au confirmat, este vorba despre un act de sabotaj.”
Autoritățile poloneze iau în calcul inclusiv o posibilă implicare externă, având în vedere că în ultimele luni serviciile de securitate au raportat mai multe tentative de sabotaj atribuite rețelelor rusești active în regiune. Guvernul de la Varșovia a ridicat nivelul de alertă internă, iar patrulele au fost suplimentate pe toate liniile feroviare care duc spre granița ucraineană. Ancheta este în desfășurare.
Deși Polonia nu a formulat, deocamdată, acuzații directe la adresa Rusiei, incidentul are loc pe fondul unor tensiuni tot mai mari dintre Varșovia și Moscova. În ultimele luni, autoritățile poloneze au denunțat mai multe tentative de sabotaj atribuite rețelelor rusești, inclusiv atacuri cibernetice și operațiuni clandestine asupra infrastructurii critice. De fiecare dată Rusia a negat acuzațiile.
