Acuzatii grave la adresa premierului Romaniei, care vizeaza modificarea voita a raportarii deceselor. Fostul ministru al Sanatatii, revocat acum doua zile, sustine ca s-ar raporta mai putine decese cauzate de Covid decat ar fi in realitate. In replica Florin Citu a dispus clarificarea acestor informatii.

 Vlad VOICULESCU, FOSTUL MINISTRU AL SANATATII DIN ROMANIA: “O sa il rog pe domnul ministru interimar, care ocupa de asemenea functia de prim ministru, sa revada metodologia facuta sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor. N-as vrea sa arunc cu numere, pentru ca nu am reusit sa documentam acest lucru, dar investigatia noastra arata ca exista diferente fundamentale intre numerele raportate si cele reale.”

Potrivit lui Voiculescu, in bilantul prezentat zilnic s-ar regasi mai putine decese cauzate de Covid, decat cele inregistrate. 

Florin CITU, PREMIERUL ROMANIEI: ”Aici lucrurile sunt foarte importante si trebuie clarificate, daca este asa. Eu ii cer public vicepremierului Dan Barna, care este coordonatorul Ministerului Sanatatii sa ne spuna daca stia despre aceste lucruri si ce masuri a dispus si ii cer sa prezinte in sedinta de Guvern asa ceva.” 

Fostul Ministru roman al Sanatatii crede ca a platit cu functia pentru indrazneala sa de a indeparta influenta politicului din sistemul sanitar.

Vlad VOICULESCU, FOSTUL MINISTRU AL SANATATII DIN ROMANIA: ”Premierul Romaniei discutand aproape niciodata cu Ministerul Sanatatii, premierul lansand targeturi, tinte, fara sa discute cu nimeni, premierul Romaniei transformandu-se in primul epidemiolog al tarii, vorbind de lucruri pe care nu le cunostea, pe care nu le-a discutat cu expertii”.

Florin CITU, PREMIERUL ROMANIEI: ”Opinii personale va dati seama ca nu comentez, dar as vrea sa-i asigur pe romani ca guvernarea este solida, coalitia functioneaza.”