Lupta politica dintre administratia Biden si opozitia republicana privind plafonul datoriei publice, care se poate sfarsi cu intrarea SUA in incapacitate de plata, face jocul Chinei, care se bucura sa vada acest "haos", a avertizat sefa operatiunilor bugetare de la Casa Alba, Shalanda Young, transmite digi24.ro.
"Lor le place. Le place haosul in sistemul american. Le place sa vada ca nu ne putem indeplini sarcinile noastre cele mai elementare", a spus aceasta in cursul briefingului zilnic de la Casa Alba, informeaza Agerpres.
Shalanda Young a adaugat ca aceasta problema a datoriei americane se reflecta asupra felului in care sistemul american este vazut la nivel global.
"Ce functioneaza in lume? Mai functioneaza democratia? Sau modelul chinez functioneaza?", a spus ea.
Administratia Biden si opozitia parlamentara republicana sunt angajate intr-o disputa in privinta plafonului datoriei publice. In lipsa unui acord pana la 1 iunie, SUA ar putea intra in incapacitate de plata.
Congresul american trebuie sa voteze in mod regulat ridicarea acestui plafon al datoriei publice. Presedintele Joe Biden le cere republicanilor sa faca acest lucru neconditionat, dar opozitia cere in schimb reduceri ale cheltuielilor publice.
Directorul serviciilor secrete americane, Avril Haines, a estimat joi in fata unei comisii a Senatului ca China, dar si Rusia vor "profita" de un cataclism financiar in Statele Unite pentru a afirma ca prima putere mondiala "nu este capabila sa functioneze ca o democratie".
O incapacitate de plata ar genera, indiferent de durata sa, "incertitudine internationala cu privire la valoarea dolarului si la institutiile americane", creand astfel "volatilitate" pe pietele legate de moneda americana, a avertizat ea.
Casa Alba a publicat deja miercuri un scenariu foarte sumbru in cazul unui default al datoriei publice americane - ceea ce nu s-a intamplat pana acum - prevazand o prabusire cu 45% a burselor, o recesiune de proportii istorice si o explozie a somajului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


